Schimbarea pensiilor din România, confirmată de Casa de Pensii. Lista modificărilor pentru pensionarii români, ”Vești bune!”
Pensiile românilor vor suferi mai multe modificări importante în perioada următoare, o partea importantă dintre ele fiind deja adoptate printr-o Ordonanță de Urgență, după cum a explicat șeful Casei de Pensii Publice.
Pe 13 august 2023, a fost adoptată ordonanța cu numărul 70/2023. Noul OUG a făcut subiectul unei postări pe Facebook din partea lui Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii. Între timp, documentul legislativ a fost publicat și în Monitorul Oficial și își face resimțite efectele în piață.
La ce schimbări se așteaptă pensionarii români
„Vești bune!
A fost adoptată în ședință de guvern și publicată în Monitorul Oficial, OUG 70 din 31 aug 2023 privind reglementarea unor măsuri din domeniul pensiilor publice care a avut în componență patru puncte principale:
1. prelungirea avizelor pentru condițiile de muncă deosebite și speciale
2. prelungirea termenului pentru contractele de asigurare ce vizează cumpărarea de vechime retroactivă până la data de 31.12.2024
3. obligativitatea semnăturii olografe și a ștampilei pentru documentele de vechime și sporuri eliberate de angajatori sau deținătorii legali de arhivă
4. prelungirea contractelor de muncă pentru cei 1.000 de angajați până la data de 31.08.2024., având ca principal obiectiv certificarea datelor din carnetele de muncă, aflate în baza de date a CNPP, care vizează perioadele de activitate anterioare datei de 1 aprilie 2001, spre utilizarea lor la calculul pensiilor.
Suntem la finalul procesului de evaluare și digitizare a dosarelor de pensie având 90% stadiul de progres, urmând să facem recalcularea după ce noua lege a pensiilor va fi adoptată în actuala sesiune parlamentară.
Reforma sistemului public de pensii este un proces ireversibil și sunt convins că se va realiza în perioada următoare”, este mesajul transmis de preşedintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, pe pagina de Facebook.
După cum am mai detaliat de câteva ori în ultimele săptămâni, cea mai importantă dintre modificări vizează extinderea perioadei în care românii își pot achiziționa vechimea la pensie. Aceasta este o oportunitate foarte importantă pentru cei care au ajuns la vârsta pensionării, dar nu au încă stagiul complet de cotizare bifat.