Ritualul misterios al înaintașilor Imperiului Incaș. Descoperirea neobișnuită a cercetătorilor, legătura cu fulgerele și tunetele

Cu mult înainte de sosirea europenilor în America, vechii locuitori ai Anzilor peruvieni au efectuat ritualuri misterioase pe platforme ceremoniale, special construite în acest scop, care se mișcau și scoteau sunete înfiorătoare, sub tălpile lor. Un studiu recent arată legătura acestor ritualuri cu fulgerele și tunetele.

Ritualul misterios al înaintașilor Imperiului Incaș

Descriind un asemenea „ring de dans” într-un studiu recent, arheologul Kevin Lane, de la Universitatea din Buenos Aires, sugerează că platforma era destinată să imite sunetul tunetului, ca mijloc de venerare a zeităților tunetului și fulgerului.

Cercetătorii au descoperit recent o platformă care scotea sunete stranii, în situl de la Viejo Sangayaico, situat la o altitudine de 3.600 de metri.

„Aici avem o suprafață special pregătită pentru a scoate sunete, un fel de „ring de dans care scoate sunete”, suspendat, alcătuit din diferite tipuri de sol, cenușă și excremente de lamă, pentru a crea o platformă capabilă să absoarbă șocurile, în vreme ce produce un sunet grav, asemănător cu cel al tobei, atunci când oamenii pășeau sau tropăiau pe ea.

Efectul: recrearea unei tobe mari, pe suprafața solului”, a explicat Kevin Lane, autorul studiului publicat în Journal of Anthropological Archaeology.

Măsurând sunetele produse atunci când el și echipa lui au „sărit, dansat și tropăit” pe platformă, Lane a înregistrat între 60 și 80 de decibeli, ceea ce, spune el, „se situează între zgomotul unei conversații cu voce tare și cele ale unui restaurant gălăgios”.

Platforma din Anzii peruvieni unde era practicat dansul ritualic era construită din lut și excremente de animale

Descoperirea neobișnuită a cercetătorilor, legătura cu fulgerele și tunetele

Lane a precizat că nivelul decibelilor ar fi putut fi mult mai mare, cu cât grupul ce practica ritualul respectiv avea un număr mai mare de persoane.

„Acest nivel al sunetului a fost înregistrat de echipa mea, două sau patru persoane. Grupurile mai mari puteau produce mai mulți decibeli, pentru mai mult timp”, spune el.

Dată fiind dimensiunea platformei, Lane a calculat că aceasta putea susține până la 26 de persoane în același timp.
Când au săpat sub ea, echipa a găsit și identificat șase straturi de pietre, sol și alte materiale.

„Aceste straturi, neconsolidate, produceau mici goluri de aer, ceea ce-i permitea solului să scoată sunete tip percuție”, a mai scris autorul studiului.

Lane a explicat că, ținând cont de ceea ce s-a observat în structura acestor straturi, „suprafața de percuție a platformei a fost construită intenționat, rezultând o arenă pentru performanțe de muzică și dans, cu sunete asemănătoare tobei, produse de multe picioare, în timpul dansului sau tropăitului pe suprafața sa”.

Situl Viejo Sangayaico este datat între anii 1000 și 1400, d.Hr. și, prin urmare, precedă apariția Imperiului Incaș, precum și sosirea spaniolilor în regiune. La acea vreme, zona era locuită de cultura Chocorvos, despre care se crede că venera o zeitate care „trăia” pe muntele din apropiere, munte numit Huinchocruz și care străjuiește Viejo Sangayaico.

Surse istorice indică faptul că această zeitate ar fi purtat numele de Sasaylla Apo și, deși se cunosc puține lucruri despre acest zeu, în apropierea vârfului muntelui Huinchocruz s-au găsit altare și alte artefacte asociate cu manifestările „zeificate” ale fulgerului și tunetului.

Având în vedere aceste descoperiri, Lane presupune că Sasaylla Apo ar fi putut avea legătură cu evenimentele meteorologice și că dansurile fulgerelor și tunetelor de la Viejo Sangayaico ar fi putut fi o formă de venerare a acestor forțe ale naturii.

În concluzie, Lane susține că „ringul de dans care scoate sunete ar fi putut fi folosit pentru a imita tunetul prin dans tropăit, astfel încât, prin sunetul produs de platformă și prin muzica care-l acompania, să onoreze zeitatea tunetului și a fulgerului venerată de cultura Chocorvos”.