25 aug. 2023 | 12:17

Turist român nemulțumit că nu poate intra în apă din cauza salvamarilor: Cei de pe litoral trăiesc din banii mei

ULTIMA ORĂ
Turist român nemulțumit că nu poate intra în apă din cauza salvamarilor: Cei de pe litoral trăiesc din banii mei

Un turist supărat că nu poate intra în mare din cauza valurilor puternice a întrebat pe un grup de pe Facebook unde poate găsi o plajă liberă fără salvamari pentru că el a venit în vacanță „să facă baie”. Mai mult bărbatul a spus că oamenii care locuiesc pe litoral trăiesc din banii săi, iar el a venit să se simtă bine. Întrebarea și comentariul său a strâns sute de reacții.

Turistul voia să scape de salvamarii care nu-l lăsau să facă baie

Bărbatul care este din Focșani lucrează de ani buni în Germania, iar vara aceasta a venit în vacanță pe litoralul românesc, însă s-a supărat că nu poate intra în apă din cauza salvamarilor, scrie FocusPress.

„Știe cineva stațiuni și plaje cu mai puțini sau fără salvamari? Că dacă merg la mare ca să stau pe mal mai bine stau acasă“, a fost întrebarea bărbatului pe un grup de Facebook.

Foto: Grup Eforie Online

Răspunsurile internauților nu au întârziat să apară: „Mamaia nord sat, Năvodari, super bine, sunt de 3 zile, nu am văzut nici un salvamar! Mai bine te duci noaptea, nu sunt salvamari”, sunt doar câteva dintre comentarii. Bărbatul s-a enervat și a spus că:

„Cei care locuiesc pe litoral și trăiesc, teoretic, din banii mei poate mă pot ajuta să mă simt și eu bine, nu numai ei.

Deci caut o stațiune sau măcar o plajă fără salvamari. Vreau să fac baie, nu să mă bat cu jandarmii și salvamarii. Dom’le, eu vreau să fac baie. Ca să evit să mă bat cu cineva, caut o plajă fără salvamari.

În opinia mea, marea nu este proprietatea salvamarilor, deci nu-mi pot interzice ei să intru în mare. Dar ca să evit problemele, caut locuri fără salvamari. Dacă astea sunt perspectivele pe litoralul românesc îmi bag p..la în litoralul vostru. Se pare că numai demenți locuiesc în județul ăla”, a mai spus turistul.

În ultima perioadă mai multe persoane s-au înecat pentru că au ignorat steagul roșu. Totodată au izbucnit și mai multe scandaluri între turiști și salvamari.

Sancțiunile pe care le suportă turiștii care pun în pericol viețile celorlalți

Primăria orașului Eforie a transmis un comunicat de presă în care explică care este modul în care funcționează serviciul de salvamar, în acest sezon estival, pe plajele din localitate.

”Serviciul de salvare acvatică Eforie a fost atribuit către SC Salvamar Service SRL. Pe plajele din Eforie sunt amplasate 22 posturi de observare (foişoare), 3 echipe mobile de salvare acvatică, 2 baze de salvare nautică care asigură 11 patrule rapide (câte una pentru fiecare 2 posturi de salvare) şi 2 posturi de prim ajutor. Programul zilnic de lucru este în intervalul 8.00 – 19.00 cu excepţia perioadei 16 iulie – 15 august inclusiv când programul zilnic este în intervalul 08.00-20.00”, a transmis Primăria într-un comunicat de presă, potrivit Ordinea.ro

  • Activitatea de de salvare acvatică desfăşurată prin serviciul de salvamar şi prin posturile de prim ajutor pe plajă este destinată salvării vieţii oamenilor. Utilizarea nejustificată a serviciilor de salvare acvatică (pentru căutarea în apă a unei persoane presupus dispărută – care de fapt se răcoreşte la terasă a anunţa în prealabil, un copil lasăt nesupravegheat şi rătăcit pe plajă sau alte cazuri similare) se poate concretiza într-un rezultat nefericit pentru o persoana care chiar are nevoie de ajutorul salvamarilor.
  • Geamandurile, balizele, bilele plutitoare îşi au rostul lor, fiind amplasate de către personalul calificat. Faptul că unele persoane ţin să dovedească, sieşi sau altora, cât de buni înotători sunt şi, pentru a nu depăşi linia balizei (fapt ce atrage atenţionarea de la salvamar) aleg sa tragă de acestea pentru a le muta din locul în care sunt ancorate, este un gest care are drept consecinţă punerea în pericol a celorlalţi utilizatori ai plajei şi zonei de îmbăiere.