21 aug. 2023 | 16:10

Poate un profesor să confiște telefonul mobil al unui elev? Ce spune legea în acest sens

ACTUALITATE
Poate un profesor să confiște telefonul mobil al unui elev? Ce spune legea în acest sens

Elevii nu mai au voie să își folosească telefonul mobil în timpul orelor de curs, iar profesorul poate să confiște device-ul, conform unui amendament introdus în proiect de lege al educației. Regula este valabilă pentru ciclul primar, gimnazial și pentru liceeni, însă decizia rămâne totuși la fiecare instituție de învățământ în parte.

Telefoane confiscate la școală. E legal sau nu?

În luna aprilie a acestui an, un amendament susținut de PNL, PSD, AUR, UDMR și minorități a fost votat alături de alte sancțiuni pentru elevi, în cadrul Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților. 

Amendamentul se referă la confiscarea telefonului mobil de către un cadru didactic, dacă acesta este folosit de elev în timpul orelor. 

Amendamentul a fost susținut și de ministrul Educației, Ligia Deca. Elevii preșcolari, cei din clasele primare și din ciclul gimnazial nu au voie să folosească teelefoane mobile sau alte dispozitive de comunicare în timpul cursurilor.

De altfel, o prevedere spune că în cazul în care se întâmplă asta, profesorul poate lua telefonul și îl poate preda părinților.

Dar pentru elevii de liceu nu se schimbă nimic, întrucât interzicerea telefoanelor rămână la latitutudinea școlii, așa cum este și în prezent.

Ministerul Educației Naționale a luat decizia interzicerii telefoanelor mobile în toate școlile din România.

Elevii nu vor putea folosi telefonul la orele de curs, ci doar în incinta școlilor, în anumite zone destinate special pentru asta.

Elevii care sunt prinși folosind telefonul în timpul orei vor fi sancționați de profesori, care pot confisca obiectul, acesta fiind restituit la finalul zilei de școală.

Dar ce se întâmplă cu un elev care refuză să dea telefonul profesorului, deși a fost prins că îl folosea în timpul ore?

Ce spune legea

Ei bine, conform Codului de Procedură Civilă, confiscarea provizorie se poate face doar cu un ordin de la judecător. 

Prevederile legale spun clar că noua Lege a Educației interzice telefoanele la cursuri. 

”Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ”, se arată în Lege.

De asemenea, noua lege a educației vorbește despre preluarea telefonului, nu „confiscarea” acestuia.

”Nerespectarea prevederilor alin. (4) și (5) poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ în vederea predării, după caz, către părinți/tutori legali ai beneficiarilor primari minori sau elevi conform regulamentului intern al unității de învățământ”, se mai arată în lege.