16 aug. 2023 | 15:51

Pericolul major din Grecia la care trebuie să fie atenți toți turiștii. Nu are legătură cu incendiile 

ACTUALITATE
Pericolul major din Grecia la care trebuie să fie atenți toți turiștii. Nu are legătură cu incendiile 

​Turiștii care merg în Grecia se pot confrunta cu un pericol major ce nu are legătură cu incendiile de vegetație ce afectează țara. Cei care aleg să își petreacă acolo concediile trebuie să știe la ce risc se expun.

Pericolul la care trebuie să fie atenți turiștii care merg în Grecia

Insulele Greciei atrag an de an numeroși turiști, inclusiv din România. Însă, potrivit unei analize realizate de Politico.eu, țara se confruntă cu deficiențe majore în sistemul său medical și cu o lipsă gravă de personal medical, ceea ce duce la un avertisment tacit pentru cei care vizitează țara: să nu se îmbolnăvească atât timp cât se află pe teritoriul acestui stat.

Situația este evidențiată de incidentul tragic în care o româncă aflată în vacanță în Halkidiki a murit după ce ambulanța a ajuns abia după 75 de minute pentru a-i oferi asistență medicală.

În ciuda afluxului de turiști, din cauza întârzierilor la ajungerea ambulanțelor, insulele grecești se confruntă cu decese ce altfel ar fi putut fi evitate. De exemplu, o adolescentă însărcinată și copilul nenăscut al acesteia au murit din cauza așteptării prelungite a unei ambulanțe. Au fost cel puțin nouă astfel de situații în această vară.

O singură ambulanță disponibilă 24 de ore pe zi

O problemă majoră este reprezentată de lipsa de personal medical în spitalele de pe insule, care se bazează pe cicluri scurte de acoperire, cu personal adus din Grecia continentală. În plus, serviciile de ambulanță sunt într-o stare precară, în special în zonele mai izolate.

De exemplu, multe insule din Ciclade și Dodecanez au doar o ambulanță disponibilă 24 de ore pe zi, iar Atena operează cu mai puține ambulanțe decât necesarul.

Această criză a sistemului medical este într-atât de gravă încât liderii au recunoscut necesitatea unei reforme complete. Președintele serviciului grec de ambulanță, Giorgos Mathiopoulos, a declarat că este nevoie de schimbări majore în ceea ce privește serviciile de ambulanță.

Problema este amplificată de faptul că medicii și personalul medical nu sunt dispuși să lucreze pe insule, unde costul vieții a crescut semnificativ din cauza turismului înfloritor. Acest aspect exersează presiuni suplimentare asupra sistemului de ambulanță.

Măsură de urgență controversată

În contextul în care guvernul grec se confruntă cu critici tot mai dure în urma deceselor evitabile, au fost adoptate măsuri de urgență pentru a angaja pompieri și personal militar în vederea susținerii autorităților locale.

Cu toate acestea, această soluție a fost contestată de medici și de conducerea serviciului de ambulanță, deoarece utilizarea personalului neinstruit în situații medicale urgente poate avea consecințe grave.

Premierul Kyriakos Mitsotakis, care a fost reales cu promisiunea de a reforma sistemul de sănătate, a promis angajarea a peste 10.000 de lucrători medicali, inclusiv paramedici și șoferi de ambulanță. Cu toate acestea, criticii afirmă că aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a corecta deficiențele și că sistemul medical din Grecia suferă în continuare.

În timp ce Grecia rămâne o destinație preferată pentru turiștii români, aceasta se confruntă cu provocări semnificative în ceea ce privește sistemul său medical. Lipsa de personal medical, infrastructura deficitară a serviciilor de ambulanță și problemele legate de accesul la îngrijiri medicale urgente ridică întrebări referitoare la capacitatea țării de a gestiona cererea crescută în timpul sezonului turistic.