De ce a renunțat la tron Regele Carol al II-lea. Cine l-a forțat să ia această decizie, de fapt VIDEO

La data de 26 iunie 1940, Uniunea Sovietică a adresat României un ultimatum prin care solicita cedarea Basarabiei și nordului Bucovinei în termen de 48 de ore. Află detalii în clipul video de mai jos!

Pe cale de consecință, Regele Carol al II-lea a convocat Consiliul de Coroană pentru a discuta situația. El a pledat pentru respingerea ultimatumului și pregătirea unui plan de rezistență la graniță, însă opiniile în acest sens au fost susținute doar de 11 din cei 27 de membri ai Consiliului.

Majoritatea credea că armata română nu va putea să țină piept atacului, mai ales că existau semnale că și Bulgaria și Ungaria aveau intenția de a ataca România din toate direcțiile. În final, Regele Carol a acceptat opinia majorității.

Kremlinul a impus un termen de doar patru zile pentru evacuarea celor peste trei milioane de locuitori din Basarabia, iar cedarea nordului Bucovinei a însemnat încă o jumătate de milion de persoane afectate. Regele și-a notat în jurnal: „Mă simt rușinat de mine însumi”, scria el, la acea dată.

Apartamentele pe care nu ar trebui să le cumperi niciodată. Pericolul pe care îl ascund în spatele prețului mic

Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul locuiește de ani buni în Canada, într-o vilă de lux, într-un cartier select

Ulterior, pe 30 august 1940, a avut loc Dictatul de la Viena, prin care România a fost obligată să cedeze nord-vestul Transilvaniei, o zonă de 42.000 de kilometri pătrați, cu o populație de 2,6 milioane de locuitori.

În plus, Bulgaria a revendicat Cadrilaterul, regiune situată în sudul Dobrogei, care fusese cedată prin Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie 1940. Astfel, România a pierdut în vara acelui an mai bine de 33% din teritoriul său național.

Popularitatea Regelui Carol a cunoscut un declin rapid în doar două luni, cu mulți oameni care îl considerau principalul responsabil pentru toate pierderile suferite. În acest context plin de dramatism, conducerea guvernului a fost preluată de Ion Antonescu, cu condiția de a deține puteri depline.

Regele Carol al II-lea al României

Ion Antonescu i-a cerut regelui să abdice la scurt timp după ce a preluat conducerea guvernului

La data de 5 septembrie 1940, Ion Antonescu i-a solicitat regelui să abdice în termen de 24 de ore. Carol a semnat documentul, dar a folosit o formulare ambiguă, menită să îi ofere posibilitatea de a reveni asupra deciziei:

„Români,

Vremuri de adâncă tulburare și îngrijorare trec peste scumpa mea Țară. De acum 10 ani când am luat locul de adâncă răspundere de a fi cârmaciul Patriei mele, fără preget, fără odihnă și cu cea mai desăvârșită dragoste, M-am străduit de a face tot ce conștiința Mea îmi poruncea pentru binele României.

Azi, zile de vitregie nespusă îndurerează ţara, care se găseşte în faţa unor mari primejdii. Aceste primejdii vreau, din marea mea dragoste pentru acest pământ în care am fost născut şi crescut, să le înlătur trecând astăzi fiului Meu, pe care ştiu cât de mult Îl iubiţi, grelele sarcini ale domniei.

Făcând această jerfă pentru salvarea Patriei, înalț cea mai caldă rugăciune ca ea să-I fie cât mai folositoare.

Lăsând poporului Meu pe scumpul Meu fiu, rog pe toți românii să-L înconjoare cu cea mai caldă și mai desăvârșită credință și dragoste, ca să poată găsi în ele reazămul de care are atâta nevoie greaua-I răspundere ce de azi înainte apasă asupra umerilor Săi fragezi.

Țara mea să fie păzită de Dumnezeul părinților noștri, care să-I hărăzească un cât mai falnic viitor.

Trăiască România!

București, 6 Sept. 1940

Actul a fost semnat pe 6 septembrie 1940, la ora 6 dimineața. Tot în aceeași zi, la ora 9.:30, la Palatul Regal, Majestatea Sa Regele Mihai a depus jurământul de credință în fața lui Ion Antonescu, a patriarhului Nicodim și a lui Dimitrie G. Lupu, primul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

„Jur credință Națiunii Române.

Jur să păzesc cu sfințenie legile Statului.

Jur să păzesc și să apăr ființa Statului și integritatea teritoriului României.

Așa să-mi ajute Dumnezeu.

MIHAI”

După ce noul rege și-a depus jurământul, Ion Antonescu a rostit o singură frază: „Dumnezeu să ajute nației, Majestății Voastre și mie”.

Pe 7 septembrie 1940, Carol al II-lea, împreună cu Elena Lupescu și mareșalul curții, Ernest Urdăreanu, au părăsit definitiv Bucureștiul, călătorind cu un tren special compus din 12 vagoane.

„În ziua de 9 septembrie, la ora 11 dimineața, în toate bisericile din țară s-au oficiat Te Deum-uri pentru sfințirea urcării pe tron a Regelui Mihai și s-au făcut rugăciuni pentru iertarea greșelilor trecutului și pentru pomenirea martirilor neamului.

La ora 11 și jumătate, întreaga circulație în Capitală s-a oprit și, îngenunchind toți, de la copil la bătrân, au păstrat tăcuți un minut de reculegere.

Momentul a fost impresionant, zguduitor. De-a lungul bulevardului, de pe planșeul Dâmboviței, două șiruri de soldați și gardieni, alături de ofițerii comandanți, au îngenuncheat și și-au făcut tăcuți semnul crucii.

Mulți și-au șters pe furiș câte o lacrimă, fiindcă amintirea vremurilor de frământări și durere nu s-a șters definitiv”, se scria în revista Grănicerul, din luna septembrie 1940.

În seara zilei de 13 septembrie, tânărul suveran a plecat din gara Mogoșoaia cu trenul regal spre Jimbolia, cu scopul de a o întâmpina pe Elena, regina-mamă. Aceasta fusese chemată să revină în țară după ce fusese nevoită să părăsească țara în urma separării de Carol al II-lea.

Regele Carol al II-lea alături de Regele Mihai I

Regele Carol al II-lea a avut o relație controversată cu mișcarea nazistă

Regele Carol al II-lea al României a avut o relație complexă și controversată cu mișcarea nazistă și cu Germania nazistă. În anii 1930 și 1940, România s-a văzut într-o poziție dificilă în contextul evoluțiilor politice și diplomatice din Europa.

Carol al II-lea a avut fluctuații în politicile sale externe și alianțe, iar acestea au dus la diverse interpretîri ale atitudinii sale față de Germania nazistă.

În anii 1930, Carol al II-lea a încercat să dezvolte relații diplomatice cu diverse țări europene, inclusiv Germania nazistă, în încercarea de a asigura stabilitatea și securitatea României.

În acea perioadă, el a avut și contacte cu lideri nazistiști, inclusiv Adolf Hitler. Totuși, aceste relații nu au dus la o apropiere semnificativă sau la o susținere deschisă a regelui Carol față de nazism.

Este important de menționat că în timpul regimului său, Carol al II-lea s-a bazat pe măsuri autoritare pentru a-și menține puterea și controlul în țară, iar politica sa a fost adesea caracterizată prin instabilitate și adaptare la circumstanțele internaționale.

Nu există dovezi clare că ar fi avut simpatii naziste puternice sau că ar fi promovat direct ideologia nazistă. Atitudinea sa față de Germania nazistă a fost în mare parte o încercare de a menține relații diplomatice, într-un context geopolitic complicat.