Drama tânărului scriitor român considerat al doilea I.L. Caragiale. A murit la doar 29 de ani și ar fi putut ”scrie istorie”

Bogdan Amaru, cunoscut în realitate ca Alexandru Pârâianu, a fost al treilea copil al lui Nicolae și Anei și s-a născut în data de 6 aprilie 1907 în satul Budele din județul Vâlcea.

Copertă carte – Bogdan Amaru – Povestea tristă a unei vieți amare, de Stelian Cincă

Cine a fost Bogdan Amaru

Între anii 1920 și 1928, a urmat cursurile Liceului Al. Lahovary din Râmnicu-Vâlcea, perioadă în care a obținut locul al doilea în țară dintr-un total de 4.000 de candidați înscriși la un concurs organizat de Tinerimea Română.

În anul 1928, s-a înscris la Facultatea de Litere și Filozofie din București, însă doi ani mai târziu a ales să urmeze Conservatorul de Artă Dramatică.

Bogdan Amaru a frecventat Cenaclul Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, și s-a alăturat companiei dramatice Masca, înființată de G. M. Zamfirescu. „Dincolo de modestia, de sfiala lui de codană de la ţară aiurită de clocotul oraşului mare, era o dorinţă aprigă de luptă, o sete amarnică de libertate, un gust sălbatic de pălmuire a vieţii printr-o izbândă care să-l sară dincolo de lipsuri şi prigoane, o mândrie care l-a făcut să dispară tocmai atunci când îi era întinsă o mînă de ajutor.

Secretul pentru cea mai bună maioneză pentru salata de boeuf. Se face cu ouă întregi, în mai puțin de 1 minut și iese pufoasă

Ce să pui în compoziția de carne a sarmalelor ca să iasă mai fragede. Așa umplutura nu va deveni uscată în timpul fierberii

Slab, palid. Ochii obosiţi. Mâinile nervoase. Parcă mă vedeam pe mine în faţa lui Macedonski, cu mulţi ani în urmă”, scria G. M. Zamfirescu, în Mărturii în contemporaneitate, în anul 1938.

Imediat după absolvirea Conservatorului în anul 1933, Bogdan Amaru s-a mutat la Iași împreună cu G. M. Zamfirescu și a colaborat cu recenzii și reportaje la revistele Tot și Cadran.

În 1934, s-a întors la București și a scris pentru ziarele și revistele Adevărul, Dimineața, Vremea, Umanitatea, Societatea de mâine, Reporter, Viața literară, Facla, Cuvântul liber.

În acest timp, a scris un roman intitulat Amor vagabond, care din păcate s-a pierdut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bogdan Amaru, afectat progresiv de tuberculoză, a reușit să creeze o singură piesă de teatru, intitulată „Goana după fluturi”.

Scriitorul a încetat din viață pe 22 octombrie 1936, la vârsta de doar 29 de ani, în Sanatoriul Filaret din București, răpus de tuberculoză.

Bogdan Amaru – fotografie de arhivă

Moartea fulgerătoare a lui Bogdan Amaru

„Era foarte iubit, bietul ziarist! În fiecare zi veneau prieteni care, cu vorbă caldă, încercau să-l consoleze. Alţii îi aduceau flori. Era cel mai vizitat bolnav al sanatoriului. Când a fost internat la noi, starea lui era destul de rea. Totuşi, toată lumea, de la medicul primar până la ultima infirmieră, am căutat să-l salvăm. Era tânăr şi era păcat.

Infirmiera îşi şterge cu colţul halatului alb, imaculat, o lacrimă. Este prima lacrimă vărsată pentru nefericitul Bogdan Amaru.

Au venit apoi la sanatoriu aceiaşi prieteni şi admiratori care au ţinut cu prezenţa lor în tot timpul bolii să dea bolnavului un cuvânt de îmbărbătare.

Până la ora 1 nu se luase încă nicio dispoziţie cu privire la înmormântare. Fratele său nu a putut fi găsit până la prânz pentru a i se transmite grozava veste”, declara una dintre infirmierele de la sanatoriu, le vremea respectivă, citată de Adevărul.

„Bogdan Amaru, pe numele lui adevărat Pârâianu, una dintre cele mai strălucite speranţe ale tinerei generaţii de scriitori români şi cel mai nenorocit dintre ei, a murit azi dimineaţă într-un fel de cutie de ciment cu geam, la sanatoriul Filaret.

Prietenul şi fratele meu de visuri, Bogdan Amaru, s-a stins sfâşietor de trist, singur, departe de satul său, unde mama lui care-l adusese în Bucureşti aştepta poate să se întoarcă la primăvară, odată cu cocorii. L-am văzut pe Bogdan Amaru acum trei zile şi l-am văzut şi ieri dimineaţă.

De la masca de tragic arlequin, el ajunsese  în trei zile  la imaginea de înger a unei fiinţe care se evaporează sub ochii tăi”, nota, la rândul său, scriitorul și bunul său prieten, Eugen Jebeleanu.