Principalele probleme din sistemul de învățământ, explicate de un fost secretar de stat în Ministerul Educației. De ce au renunțat mii de elevi la Evaluarea Națională
Vacanțe prelungite care i-au forțat pe profesori să găsească soluții pentru a preda „materia stufoasă” elevilor care aveau examene naționale, programul de 7 ore de cursuri, plus drumul dus-întors în cazul elevilor care fac naveta zilnic, dar și profesorii necalificați care au predat elevilor sunt factorii pentru care „demnitarii azi ar trebui să tacă înainte de a le ura succes elevilor la Evaluarea Națională”, spune într-o postare pe Facebook Mihaela Popa, fost senator PNL și secretar de stat la Ministerul Educației.
Mii de elevi au renunțat la Evaluarea Națională
Peste 15.000 de elevi care erau înscriși în clasa a VIII-a în acest an școlar, nu au fost înscriși la Evaluarea Națională. Cifrele au fost confirmate de oficialii din Educație.
Ministerul Educației a anunțat că au fost înscriși la Evaluarea Națională din acest an 161.500 de elevi, în condițiile în care tot Ministerul Educației anunțat în luna martie că în clasa a VIII-a sunt înscriși peste 177.000 de elevi, notează publicația Edupedu.
Premierul Marcel Ciolacu, ministrul Educației Ligia Deca, dar și alți guvernanți s-au întrecut azi în mesaje pentru elevii de clasa a VIII-a.
„Mult succes tuturor elevilor care încep astăzi Evaluarea Națională!Am luat decizia corectă atunci când am lăsat deoparte discuțiile politice pentru ca elevii să își poată da astăzi examenele la timp!”, a transmis Marcel Ciolacu, luni, dimineața pe Facebook.
Hibele din sistemul de învățământ, prezentate în 7 puncte
Mihaela Popa, fost senator PNL și secretar de stat la Ministerul Educației, profesoară la Iași, a avut un mesaj dur la adresa demnitarilor și a explicat care sunt principalele probleme din sistemul de învățământ și cu ce trebuie să se confrunte profesorii și elevii zilnic.
- 1. Creta, markerele, hârtia și tonerul etc. au fost aduse de profesori sau elevi în mare parte
- 2. Școala Verde, Altfel, punțile, simularile județene și naționale, vacanțe după vacanțe ne-au forțat (pe profesori) să grăbim materia stufoasă de examen, uneori să ne rugăm de profesorii de sport, desen etc să ne dea ore pentru a reuși să consolidam unele cunoștințe.
- 3. Programul de 7 ore zilnic al elevului la școală și transportul defectuos au făcut ca elevii să plece la 6 dimineața către școală și să ajungă după 16.00 acasă (navetiștii ajung și mai târziu și pleacă și mai devreme, de multe ori pe banii lor)
- 4. Elevii nu au primit Laptele și Cornul tot anul școlar, deși era un DREPT al lor iar finanțarea era de la UE
- 5.Greva a durat aproape o lună, astfel încât elevii să nu mai poată recupera ore, deși Guvernul Ciucă avea soluția.
- 6.Elevii au învățat cu profesori necalificați, pensionari și în cel mai bun caz cu suplinitori.
- 7. 620 de clase ( 15.000 de elevi) au dispărut pe drum doar anul acesta, deși ar fi putut exista finanțare pentru ore remediale