O adolescentă i-a devalizat cardul mamei sale. Ce și-a cumpărat de aproape 300.000 de lei
O adolescentă i-a devalizat cardul mamei sale. Tânăra din China, care a cheltuit o sumă echivalentă cu aproape 300.000 de lei, a fost dată de gol abia după ce un profesor i-a sunat pe părinții ei, care nu se așteptau ca fiica lor să facă astfel de cheltuieli.
Pe ce a cheltuit adolescenta aproape 300.000 de lei
Gong Yiwang, mama elevei de 13 ani, a aflat întreaga poveste abia la finalul lunii mai, după ce a primit un telefon de la un profesor de la internatul fiicei sale, care se temea că aceasta era dependentă de jocurile pay-to-play (plătește ca să joci, n.r.).
Când și-a verificat contul bancar, mama elevei a observat că rămăsese cu un sold de doar șapte cenți, după ce fiica ei a cheltuit aproximativ 64.000 de dolari.
Ulterior, ea a descoperit că, din ianuarie până în mai, fiica ei a cheltuit aproximativ 16.800 de dolari pentru a cumpăra conturi de joc și aproape 30.000 de dolari pe achiziții în joc.
În plus, fata a transferat bani către cel puțin 10 colegi de clasă care doreau să cumpere produse de joc pentru ei înșiși, ceea ce a dus costul total la aproximativ 64.000 de dolari.
„Nu m-am gândit niciodată că o fată de 13 ani ar putea face asta. Sunt amețită; am senzația că îmi va exploda capul”, a spus mama elevei.
Adolescenta a acuzat că era hărțuită de colegi pentru bani
Eleva a povestit plângând că a conectat cardul de debit al mamei sale la telefonul ei mobil, dar nu știa de unde proveneau banii sau cât de mult cheltuia. Ea a spus că își amintește că mama ei i-a spus parola contului la un moment dat, când a cerut să cumpere altceva.
Ea a mai spus că prietenii ei de la școală au observat că are acces la bani și au hărțuit-o pentru bani. „Dacă nu le trimiteam, mă deranjau toată ziua. Dacă îi spuneam profesorului, îmi era teamă că acesta le va spune părinților mei și că aceștia se vor supăra”, a declarat eleva.
Mama elevei a spus că a contactat mai multe platforme pentru a solicita rambursări, dar că încă nu și-a recuperat întreaga sumă.
Întreaga poveste a devenit virală în China la sfârșitul lunii mai, când a adunat peste 140 de milioane de vizualizări pe Weibo, versiunea chineză a Twitter, conform datelor consultate de Insider.
Dependența de jocuri de noroc în rândul tinerilor din China este atât de răspândită încât au fost introduse restricții de internet pentru adolescenți și copii. Adolescenții chinezi nu ar trebui să se joace jocuri video mai mult de trei ore pe săptămână, un obiectiv spre care guvernul chinez a declarat că progresează constant.