07 iun. 2023 | 15:43

Românii, „scârbiți” total de imobiliare: chiria e acum la căutare, nu să fii proprietar

ACTUALITATE
Românii,

Mult s-au mai schimbat lucrurile pe piața imobiliară din țara noastră, odată cu apariția valului de crize ce macină economia și bugetele românilor.

Se pare că românii se tem foarte mult să mai facă pasul către achiziționarea unei locuințe și preferă să amâne decizia până când apele se calmează pe piață.

Oamenii se confruntă, pe de-o parte, cu o criză acută a costului vieții, din cauza inflației scăpate de sub control, însă cea mai grea povară pentru ei e reprezentată de faptul că avem și o criză a dobânzilor bancare în plină desfășurare.

Banii sunt mai scumpi decât în orice alt moment de la criza economică din 2008, iar băncile de pe piața de profil din țara noastră au înăsprit condițiile de creditare, ca urmare a deciziei băncii noastre centrale de a scumpi dobânda de referință și de a impune o politică monetară mai dură, cu scopul de a tempera inflația.

Oamenii nici să nu mai audă de credite ipotecare

Din acest motiv, asistăm la scădere a cererii pentru case și apartamente, după cum indică analizele de specialitate realizate de curând.

Analiștii își păstrează totuși o doză de optimism cu privire la evoluția lucrurilor pe piața imobiliară, în condițiile în care nu văd chiar o tragedie în scăderea cererii, fiindcă, spun ei, a scăzut și oferta.

“Deși cererea a scăzut drastic în ultima perioadă, din cauza prețurilor și a costurilor creditării tot mai mari, cererea nu a scăzut suficient de mult cât să inverseze polul de putere. Cererea, deși căzută, devansează cu mult oferta, care a scăzut la rândul ei. În timp ce cumpărătorii reflectă dacă să cumpere sau nu, dezvoltatorii și-au luat, la rândul lor, pauze de gândire”, arată o analiză a agenției Blitz Imobiliare.

“Această dinamică relațională dintre cumpărători și vânzători au dat în piață un număr de tranzacții în scădere și prețuri în creștere”, au mai ținut să precizeze reprezentanții Blitz Imobiliare.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele