17 mai 2023 | 17:56

Românii, „însetați” de credite. Deși dobânzile sunt „nesimțite”, ne împrumutăm până la refuz

ACTUALITATE
Românii,

În pofida faptului că traversăm o perioadă marcată de scumpiri masive pe piața dobânzilor bancare, activitatea de creditare a băncilor pare să reziste eroic, în contextul apetitului uriaș al românilor noștri pentru diverse tipuri de împrumuturi.

Nimic nu poate tempera dorința românilor de a se îndatora, dacă ținem cont de volumul uriaș de credite pe care băncile au reușit să le dea la început de 2023. Să nu omitem faptul că dobânzile au scăpat de sub control, iar ratele la bănci au devenit o povară greu de dus pentru mulți debitori, iar unii analiști sunt de părere că nu vor reveni prea curând în matca lor normală. Ei bine, în ciuda acestor condiții, dar și a crizei costului vieții, creditele curg pe bandă rulantă.

Românilor le e foame de credite și sfidează toate dobânzile uriașe

Conform datelor platformei dreptullabanking.ro, creditele noi acordate de băncile din România populaţiei şi companiilor, în primul trimestru, s-au cifrat la 30,5 miliarde lei. Comparativ cu aceeași perioadă din 2022 vorbim despre o creștere destul de notabilă, evaluată de specialiști la plus peste 7,77%.  Cu alte cuvinte, în 2022 valoarea s-a cifrat la suma de 28,3 miliarde lei.

Tendința e așteptată să se mențină și-n perioada următoare, mai ales că unii jucători mari de pe piața bancară vin în această perioadă cu oferte pentru românii care vor să contracteze un împrumut. Un exemplu în acest sens este Banca Transilvania, care tocmai a anunțat oferte la creditare! Concret, vorbim despre zero taxe de evaluare și zero comision de analiză, indiferent de tipul de credit pe care clienții au de gând să-l solicite băncii.

„De azi până vineri ai Good Vibes Only, să-ți iei exact ce vrei sau ai nevoie. Hai să descoperi campania de oferte. Începe sezonul de renovări sau vrei un concediu „pe bune” ? Orice schimbare vrei să faci, acum ai oferte cu Good Vibes Only”, se arată în anunțul celor de la Banca Transilvania.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele