25 apr. 2023 | 14:55

Shakespeare, mai „matematic” decât s-ar fi crezut: cum i-au influențat științele scrierile

ACTUALITATE
Shakespeare, mai „matematic” decât s-ar fi crezut: cum i-au influențat științele scrierile

Motivele matematice apar în multe dintre cele mai memorabile scene ale lui Shakespeare, care a trăit și a scris la sfârșitul secolului al XVI-lea, când noile concepte matematice transformau percepțiile asupra lumii. O parte din rolul teatrului a fost acela de a procesa implicațiile culturale ale tuturor acestor schimbări.

Oamenii din timpul lui Shakespeare erau obișnuiți cu ideea infinitului: planetele, cerul, vremea, însă erau mult mai puțin obișnuiți cu ideea inversă că lumea poate fi exprimată prin axiome matematice. De fapt, prima utilizare înregistrată în engleză a cuvântului „zero” datează din anul 1598.

Gânditori precum matematicianul italian Fibonacci, care a trăit în secolul al XIII-lea, au contribuit la introducerea conceptului de zero.

Dar abia când filozoful René Descartes și matematicienii Sir Isaac Newton și Gottfried Leibniz au dezvoltat calculul, la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, „zero” a început să fie proeminent în societate.

Odată cu influența tot mai mare a ideilor neoclasice în Anglia, numerele aparent mici și nesemnificative au început să fie folosite pentru a reprezenta concepte grandioase.

De exemplu, în secolul al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, simbolurile de egal, înmulțire, împărțire, rădăcină sau zecimală au fost introduse și standardizate treptat.

Mai mult, Christopher Clavius, un astronom iezuit german l-a ajutat pe Papa Grigore al XIII-lea să introducă calendarul gregorian.

Lucrările lui Shakespear, pline de simboluri ale științelor exacte

Multe dintre aceste elemente se află și în lucrările lui Shakespeare, spre exemplu, în Henric al V-lea și tragedia Troilus și Cressida.

Corul de deschidere din Henric al V-lea arată interesul lui William Shakespeare pentru proporție și conceptul de zero prin „0” repetat și referințe la gândirea matematică contemporană.

Savanții sunt, în mare măsură, de acord că „figura strâmbă” a lui Shakespeare este, de fapt, zero. Acest lucru se întâmplă în ciuda obiecției destul de evidente că zero este cel mai puțin strâmb dintre toate numerele.

În rândul „o cifră strâmbă poate”, Shakespeare face referire la dezbaterile matematice din secolul al XVI-lea în jurul ideii că cifrele mici sunt capabile să reprezinte și să influențeze unele foarte mari. În acest caz, zero este capabil să transforme 100.000 în 1.000.000, spre exemplu.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele