Vouchere pentru energie 2023, s-a schimbat legea: ce trebuie să știi dacă primești bani de la stat pentru facturi
Anul acesta, persoanele cu venituri mici beneficiază de un ajutor de 1.400 de lei. Aceste persoane pot folosi acești bani de la stat pentru plata facturilor la energie, curente sau restante.
Conform unui proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) vrea să modifice regulile acestui ajutor. Astfel, proiectul prevede completarea tipurilor de energie vizate de sprijin.
Vouchere pentru energie 2023
Mai mult, se dorește clarificarea termenului “lemn de foc”. Mai precis, în categoria lemnului de foc va intra și lemnul rotund şi despicat de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 de centimetri, precum și alte materiale lemnoase și deșeuri de lemn care sunt destinate încălzirii locuințelor, scrie Avocatnet.ro.
De asemenea, pentru a putea fi acoperite din banii de la stat, facturile pentru lemnele de foc plătite în numerar vor trebui să fie emise începând cu august 2022 și până la data de 27 decembrie 2023. Apoi, este subliniat faptul că plățile pentru datoriile față de furnizorii de energie nu pot include penalități sau alte daune ori interese pentru plata cu întârziere a cheltuielilor cu energia, aceste cheltuieli fiind în sarcina beneficiarului de sprijin.