12 apr. 2023 | 17:30

Plăți pentru daunele City Insurance și Euroins. Legislația ce vizează Fondul de Garantare a Asiguraților, modificată

ULTIMA ORĂ
Share
Plăți pentru daunele City Insurance și Euroins. Legislația ce vizează Fondul de Garantare a Asiguraților, modificată

Va fi modificată legislația ce vizează Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), astfel încât să fie permisă atragerea de bani la acesta, în contextul în care are de plătit sute de milioane de euro după două falimente majore în doi ani, ale firmelor City Insurance și Euroins, cu daune suferite de milioane de clienți RCA.

Modificări legislative în vederea achitării daunelor City Insurance și Euroins

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, cu 168 de voturi pentru, 47 împotrivă și 33 de abțineri modificări legislative la legislația privind Fondul de Garantare a Asiguraților, care achită daunele în cazul în care un asigurător intră în faliment.

Falimentul demarat în acest an la Euroins, asigurător cu aproape 2,8 milioane de asigurați RCA, a pus la grea încercare Fondul de Garantare a Asiguraților, care deja avea de plătit despăgubiri pentru păgubiții de la firma City Insurance, alt fost lider RCA care intrat în faliment anul trecut.

Una dintre cele mai importante modificări legislative prevede ca asigurătorii RCA să contribuie și mai mult la Fondul de Garantare a Asiguraților, printr-o contribuție specială, sub formă de împrumut. Aceștia ar urma să își recupereze sumele integral atunci când FGA le va putea plăti.

„Contribuția specială va fi percepută de la asigurători, în cazul în care Fondul gestionează situații de insolvență pentru care se estimează că se vor plăti sume care depășesc disponibilitățile Fondului”, arată un amendament admis de către deputați.

Directorul general pe asigurări din ASF, Valentin Ionescu, a declarat săptămâna trecută la Guvern, după ce a fost adoptată plafonarea prețurilor RCA, că această contribuție nu ar trebui să afecteze prețurile finale către asigurați.

O altă modificare legislativă adoptată

De asemenea, un alt amendament important, ce a fost introdus de către deputații PSD-PNL, vizează diversificarea tipurilor de împrumuturi la care poate apela Fondul în caz de nevoie, în scopul îndeplinirii atribuțiilor sale.

Resursele financiare ale FGA vor putea proveni și din împrumuturile de la instituţiile de credit, cu sau fără garanția statului, împrumuturi de trezorerie sau cele obligatare prin emisiune de titluri de valoare ale Fondului.

Alte amendamente se referă la impunerea obligației de contribuție la FGA și pentru asigurătorii europeni, autorizați în alte state membre, dar care desfășoară activitate de asigurare pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire, prin sucursale, în vederea creșterii protecției consumatorilor români.