06 apr. 2023 | 16:10

Procurorii cer arestarea elevului care și-a atacat profesoara. Băiatul și-a premeditat fapta și s-a interesat și de ce pedeapsa va primi

ULTIMA ORĂ
Procurorii cer arestarea elevului care și-a atacat profesoara. Băiatul și-a premeditat fapta și s-a interesat și de ce pedeapsa va primi

Parchetul cere, joi, arestarea elevului de 16 ani care a atacat o profesoară din București cu un cuțit. Băiatul le-ar fi spus colegilor săi de mai multe ori că ar vrea să o omoare pe profesoară. Mai mult, acesta le-a spus procurorilor că s-a interesat inclusiv despre ce pedeapsă riscă dacă o atacă pe femeie.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București cer arestarea preventivă a agresorului de 16 ani care și-a atacat profesoara chiar în sala de curs.

Adolescentul a fost reținut, ieri,  pentru 24 de ore pentru infracțiunile de tentativă de omor calificat, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburare a ordinii și liniștii publice, iar Parchetul Tribunalului București a sesizat Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.

Elevul a premeditat atacul

Procurorii au venit azi cu noi detalii în cazul atacului de ieri. Potrivit acestora elevul s-a interesat înaintea atacului ce pedeapsă ar putea să primească.

„Inculpatul a premeditat săvârșirea faptei prin aceea că s-a interesat despre pedeapsa aplicabilă, a făcut planuri în legătură cu modul în care urma să acționeze și s-a înarmat cu un cuțit”, au transmis procurorii, azi,  într-un comunicat de presă.

Băiatul a spus la audieri că și colegii săi de clasă erau nemulțumiți de cadrul didactic, însă nimeni nu făcea nimic, așa că s-a gândit să acționeze.

„Din modul în care a acționat, lovind victima cu o armă cu potențial letal într-o zonă vitală, rezultă că inculpatul a acceptat că acțiunile sale pot duce la decesul victimei, care nu s-a produs din hazard”, au mai transmis procurorii.

Băiatul cu dublă cetățenie era o fire retrasă și nu mai fusese implicat în conflicte. Surse din anchetă au precizat că acesta trecea printr-un episod depresiv.

Ar putea rămâne doar cu nota scăzută la purtare

Măsurile actuale pentru elevii cu un comportament problematic sunt „complet lipsite de eficiență”, iar elevul s-a putea alege doar cu nota scăzută la purtare.

De la 1 septembrie, potrivit  Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, elevii nu mai pot fi exmatriculați, cu excepția celor care urmează învățământul postliceal.