20 mart. 2023 | 12:50

Tichete de Paște pentru acești români: 200 de lei de la stat, gratis, pentru mâncare

ACTUALITATE
Tichete de Paște pentru acești români: 200 de lei de la stat, gratis, pentru mâncare

În condițiile actualei crize inflaționiste, unele autorități locale de la noi din țară depun eforturi pentru a veni în sprijinul cetățenilor cu un ajutor financiar ce va fi foarte apreciat în această perioadă.

Cu toții știm cât de important este să primim un ajutor material astăzi, când ne confruntăm cu scumpiri în lanț și cu o criză acută a costului vieții. Fiecare sumă ce intră în plus în casă își găsește utilitatea și ne ajută să mai scăpăm puțin de povara prețurilor mari.

Ei bine, de Paște, brașovenii în vârstă sunt cei ce vor avea parte de o astfel de gură de aer, fiindcă autoritățile de acolo le pregătesc o surpriză, chiar de Paște.

Concret, Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Braşov tocmai a anunțat că în luna martie se dă startul Campaniei „Dar din suflet pentru seniori”, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte.

Până în data de 13 aprilie, instituția despre care am vorbit mai sus așteaptă să primească cereri din partea potențialilor beneficiari ai acestui ajutor.

Ca referință, sprijinul este destul de consistent. Valoarea tichetelor este de 200 lei/persoană/campanie, iar tichetele se vor acorda pe suport electronic (carduri).

Lista condițiilor pentru a primi tichete de la stat, de Paște

Beneficiarii sprijinului financiar sunt pensionarii care au domiciliul stabil în municipiul Brașov, au venituri de până la 1700 lei/lună, vârsta de minim 63 ani femeile sau minim 65 ani bărbații sau împlinesc vârsta până în data de 31.12.2023 inclusiv și nu au datorii față de bugetul local.

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere, însoțită de următoarele documente:

actul de identitate (CI sau BI) în original și copie;
-cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original și copie;
-împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită de
documente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
-actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, în original și copie.