Alertă maximă de securitate la Bruxelles, după un mesaj în limba rusă. UE, amenințată cu atacuri masive
Autoritățile belgiene investighează, miercuri, un posibil atac teritorist la metroul din Bruxelles. Alerta are la bază un avertisment al Comisiei Europene. Executivul comunitar a sesizat poliția după primirea unui e-mail în limba rusă, care face referire la un eveniment tragic planificat azi. Parchetul a deschis o anchetă, iar agenții au inspectat rețeaua de metrou, fiind sporite patrulele în capitală.
Alertă teroristă la Bruxelles, după un mesaj în limba rusă
Se pare că expeditorul alertei online a contactat Comisia Europeană prin e-mail de două ori, prima dată la data de 16 februarie. Dacă primul mesaj nu conținea amenințări, cel de-al doilea, trimis pe 3 martie, este periculos și a fost publicat de presa belgiană.
„În timp ce Uniunea Europeană își continuă politica agresivă, aș dori să avertizez asupra începerii unor atacuri masive pe teritoriul UE”, se arată în textul publicat. Potrivit expeditorului, în data de 8 martie, „metroul din Bruxelles va fi aruncat în aer, între stațiile Yser și Rogier”.
Între timp, poliția federală a confirmat verificările la stațiile respective și sporirea numărului de agenți în metrou, pentru a preîntâmpina un atentat.
O „bombă” ar putea exploda la metrou
Alertă maximă de securitate la metroul din Bruxells! Autoritățile belgiene au intrat în posesia unor informații legate de posibilitatea unui atac cu bombă. Începând de marți seară, pe rețelele sociale s-au răspândit avertismentele despre un potențial carnagiu în transportul public din capitală.
Potrivit presei locale, o „bombă” ar putea exploda, miercuri, în metroul din Bruxelles. Centrul Național de Criză, care s-a reunit astăzi, a precizat că urmărește situația îndeaproape.
„În momentul în care există o potențială amenințare, Centrul de Criză se întâlnește cu partenerii săi – Organismul de coordonare pentru analiza amenințării teroriste și, în special, poliția federală – pentru a evalua situația și a lua toate măsurile necesare în vederea siguranței populației”, a anunțat instituția.
Poliția s-a mobilizat
CNC analizează informațiile primite atât prin canalele sale interne, cât și prin surse externe, cum ar fi social media. „Amenințarea este evaluată și vor fi luate măsuri adecvate dacă este necesar”, a transmis Centrul.
La rândul său, poliția federală a recunoscut că un e-mail de „amenințare” a circulat aseară pe rețelele sociale, conținând un potențial atac la o linie de metrou din centrul orașului Bruxelles. „Toate serviciile noastre au luat amenințarea foarte în serios”, a explicat purtătorul de cuvânt.
Agenții au efectuat operațiuni de căutare în zonele potențial vizate, pentru a evalua amenințarea. Deși rezultatele operațiunii sunt negative, serviciile rămân „foarte vigilente”.