18 feb. 2023 | 12:15

Filmul românesc de pe Netflix pe care Biserica Ortodoxă l-ar vrea interzis. Îți dă credința peste cap

ACTUALITATE
Filmul românesc de pe Netflix pe care Biserica Ortodoxă l-ar vrea interzis. Îți dă credința peste cap

Filmul de pe Netflix care reușește să îți stârnească interesul, poate chiar mai bine decât „Teambuilding” sau „Mirciulică”, poate fi vizionat și speră să fie un succes la fel de mare ca și celelalte pelicule românești.

În ciuda faptului că este un film lansat în anul 2017, acest film se poate lăuda cu multe premii obținute, iar acum revine pe Netflix. Ștefan Iancu este cel care joacă rolul principal: Gabi. Acesta este un tânăr care se luptă cu ciocanul și nicovala, mai concret cu credința și tentațiile adolescenței.

Un alt actor care apare in distribuția peliculei este Ilie Dumitrescu Junior în rolul unui seminarist deloc străin de păcat, în timp ce Vlad Ivanov este preotul diriginte care și-a propus să îi aducă pe calea cea dreaptă și care este convins că rolul Bisericii în societate joacă un rol foarte important. Cu toate acestea, metodele sale par să fie mai îndepărtate de ceea ce propovăduiește el.

Regizorul Daniel Sandu a făcut Seminarul Teologic din Roman, astfel că multe secvențe din film reprezintă chiar ceea ce a trăit acesta în viața reală. Olah este un băiat simplu din Roman care intră la seminar doar cu gânduri bune, însă din cauza sistemului dominant, acesta se transformă într-un rebel.

Gabi este un alt personaj, curios din fire astfel că ajunge să experimenteze mai multe lucruri, însă din cauza aceluiași cadru restrictiv al liceului teologic, nu prea își permite acest „lux” de a cunoaște noul. Pelicula se poate lăuda cu elemente auditive inedite.

Filmul de pe Netflix pe care BOR nu l-ar fi dorit difuzat

Muzica din timpul filmului este una neașteptată și aproape de fiecare dată în raport cu secvența care redă în acel moment. Încă de la primul cadru poți remarca sunetul. Regizorul a explicat că este un film despre maturizare, însă într-un cadru conservator, fără a menționa explicit Biserica Ortodoxă RomânăBiserica Ortodoxă Română.

„Acest fapt a venit din dorința mea și a echipei de a crea o experiență cinematografică diferită de filmul tradițional românesc. Apreciez minimalismul, îi înțeleg sensul, nu sunt neapărat un consumator al filmului minimalist. Mi-am dorit un alt tip de cinema și am avut ambiția – eu și echipa mea – să încălcăm cât mai multe reguli ale așa-zisului film minimalist, să avem un decupaj cât mai complex, să avem acțiune, să avem muzică, să avem culoare”, a afirmat regizorul Daniel Sandu.

Acțiunea are loc la începutul anilor 90, însă ca și atunci, și acum Biserica se poate lăuda cu mulți adepți, fiind de multe ori asociată cu familia tradițională.

„Noi când am conceput acest film nu l-am conceput ca un atac asupra Bisericii, ci ca o experiență cinematografică despre tineri. Este o diferență între a privi un seminar din exterior – și vezi acei tineri puri ca niște viitori îngeri – și este o altă senzație să vezi seminarul din interior, să vezi mecanismele care contribuie la educarea unui puști, viitor preot”, a mai adăugat regizorul.

Daniel Sandu a precizat și că nu și-a dorit să redea ideea unui personaj negativ, ci cea a unui om care se află la limita dintre bine și rău, pentru că în fond, le avem pe amândouă, însă factorii exteriori sunt cei care ne determină a deveni „buni” sau „răi”. În ceea ce privește rolul lui Dumnezeu în acest film, regizorul a adăugat că a fost „the silent producer”.

Distribuția întreagă a peliculei cuprinde pe: Valer Dellakeza în rolul preotului văduv, Ali Amir, Radu Botar, Cristian Bota în rolul lui Voinea, Vlad Ivanov în rolul părintelui Ivan, Ștefan Mihai, Marian Popescu, Niko Becker, Ilie Dumitrescu Jr., Ștefan Iancu în rolul lui Gabriel, Andrei Ciopec în rolul patronului de club și Alfred Wegeman.