Transbucegi, poate cel mai frumos drum din țară: câteva motive să ajungi aici cât mai curând

Cu toții am auzit, până acum, despre Transfăgărășan și Transalpina, iar o parte dintre cei avizi de turism au trecut, măcar o singură dată, pe acolo.

Cu toate astea, mai puțini sunt cei care știu că, în țara noastră, există un al treilea drum montan de o frumusețe absolut covârșitoare.

Transalpina și Transfăgărășan sunt frumoase, dar ai fost vreodată pe Tranbucegi? Dacă nu, poate că ar fi cazul să rezolvi această problemă.

Pe acest drum absolut senzațional care pornește, într-o oarecare măsură, din Sinaia, am avut oportunitatea să călătoresc în weekend-ul ce tocmai s-a încheiat, neștiind, la vremea respectivă, că mă aflu acolo, descoperind ulterior că m-am aflat pe una dintre cele mai spectaculoase „poteci” din țară.

Cum prepari cele mai gustoase gogoși cu iaurt. Desertul ce îți aduce aminte de copilărie

Cum a devenit Gigi Becali milionar, întâmplător, în anii 90′: „Eu am cumpărat pentru animale, cine avea să știe?”

De fapt, acest ultim amănunt l-am observat cu ochiul liber, de vreme ce norocul a fost de partea mea. Zăpada așternută în ultima perioadă a completat un peisaj care și-așa, în lipsa ei, pun pariu că avea suficiente de oferit. Totuși, zăpada a transformat Transbucegiul într-un tărâm desprins, parcă dintr-un basm gândit de popoarele nordice.

Transbucegi, drumul din pădure – imagine realizată din mașină / Foto: Iulia KELT

De unde am plecat

Așa cum menționam anterior, am plecat din Sinaia, luând „prima la dreapta”, dinspre Bușteni, la ieșire spre Câmpina. Acolo, am descoperit cea mai frumoasă șosea forestieră, dar și un drum aproape necirculat, ceea ce a reprezentat un avantaj, luând în calcul condițiile astmosferice și gheața sporadică de pe carosabil.

Cu toate că, inițial, am intenționat să văd Lacul Bolboci și nici mai mult, am ajuns să primesc mult mai mult decât am cerut.

Cu o zi înainte, încercând să ajung sus, la Babele, în drumul meu spre destinație, cum urcam spre telecabină, m-am trezit abordată de vreo 5-6 „rechini” care propuneau, în schimbul sumei de 150 de lei, excursii montane la Bolboci. Le-am promis c-am să revin, că n-am timp acum, dar am aruncat un ochi peste ofertă, ca să mă prind ce anume aveam să ratez.

Ce-i drept, nici telecabina spre Babele n-a fost tocmai ieftină, depășind suma menționată anterior, dar îți garantez că o urcare acolo merită toți banii, de vreme ce trebuie să fii un alpinist experimentat sau măcar un iubitor de drumeții destul de antrenat, ca să ajungi acolo pe picioarele tale.

Babele  / Foto: Iulia KELT

A doua zi, în căutarea unei noi aventuri, dar încercând să evit excursiile organizate strict și cu oameni prea mulți pentru gusturile mele, m-am întrebat dacă nu cumva aș putea ajunge singură la Lacul Bolboci, ceea ce am și făcut, cu ajutorul veșnicului și utilului Google Maps (Hărți, mai pe românește).

Până la urmă, dacă se putea ajunge acolo cu microbuzul micilor comercianți, de ce nu s-ar fi putut ajunge și cu o „mașină mică”, obișnuită? Și am avut dreptate. De putut, s-a putut.

Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, nu sunt, câtuși de puțin, împotriva celor care vor să facă un ban din excursii – ba chiar mă bucur că există alternative pentru cei care ajung în zona Sinaia-Bușteni cu trenul, spre exemplu.

Chiar și așa, trebuie să recunosc că insistența lor mi-a amintit de tarabele de la piață, efectiv, fiind peste tot, împrăștiați pe lângă telecabină și încercând să-mi demonstreze de ce ar trebui să renunț la ceea ce fac și să merg cu ei.

Drumul… de poveste

Tot urcând, urcând, urcând, … pe DJ 713, așa cum este denumită pe hartă, am dat de un traseu de aproximativ o oră cu mașina, direct printre nori.

Ce-i drept, în mod evident ar fi ajutat dacă aș fi prins apusul în zonă, ceea ce îmi închipui că poate da naștere unor fotografii fără egal.

Vedere de pe Transbucegi, în plină iarnă, de la Cabana Dichiu / Foto: Iulia KELT

Prima oprire a fost la Cabana Dichiu, un loc teoretic amenajat pentru petrecerea timpului liber în natură, practic amenajat ad-hoc pentru săniuș.

Dealuri pline de oameni mari și mai mici, chiuind de pe sănii aflate în coborâre și o senzație generală de sărbătoare – cam am putut vedea în acea zi acolo.

Am continuat drumul spre Lacul Bolboci, cel pe care voiam, de fapt, să îl văd.

La o răspântie de drumuri, am dat de un drum forestier închis din cauza zăpezii, fiind ferm convinsă că asta a fost tot, trebuie să mă întorc.

Totuși, norocul a fost de partea mea, întrucât am observat rapid o altă cabană, în depărtare, în continuarea drumului pavat și accesibil.

Curiozitatea a fost imediat răsplătită, de vreme ce cabana respectivă purta numele de Bolboci, iar în spatele ei, așa cum ai ghicit deja, se afla întocmai lacul la care nu mai speram să mai ajung.

Se pare că Google Maps a încercat să mă păcălească și să-mi ofere o rută mai scurtă (cea înzăpezită), omițând să menționeze că există o alta practicabilă.

Transbucegi – / Foto: Iulia KELT

Lacul Bolboci, cabana și mâncarea îndoielnică și manelele

Bucuria găsirii, în sfârșit, a Lacului Bolboci mi s-a preschimbat rapid în foame. Simțind miros de mâncare din cabană, am luat decizia să intru și să văd ce au în meniu.

În meniu, chestiile clasice de munte: șnițel, ceafă, cartofi prăjiți, șuncă, vin fiert, țuică fiartă și câteva tării „de butic” comunist – totul asezonat cu manelele ce răsunau mândre din difuzoarele gâjâite ale cabanierilor.

Cum foamea era prea mare, am decis să fac o „infuzie” de cultură, așa că am rămas la cabană, comandând un șnițel congelat „la pungă” și o porție de cartofi prăjiți. Stomacul meu făcea o gălăgie suficient de mare pentru a acoperi „banii, dușmanii și invidia” ce plutea în încăperea construită din butuci de lemn.

Mâncarea, evident, n-a fost senzațională, dar a reușit să-mi potolească stomacul. Imediat ce am terminat, am ieșit rapid, de teamă să nu care-cumva să-mi rămână în minte vreun refren pe care să-l fredonez vreo două luni de-acum încolo.

La plecare, mi-am făcut siesta pe barajul de lângă Lacul Bolboci, de unde puteam să văd mai abitir împrejurimile oazei de de liniște care era, din când în când, perturbată de un domn țanțos care, trântit „într-o rână” pe un scaun de pescar, urla după fiecare trecător: „porumb fiert, porumb fiert avem”.

În definitiv, România este o țară extraordinar de frumoasă, însă numai dacă știi să treci peste micile caracteristici naționale ale fraților noștri.

Lacul Bolboci  (înghețat) / Foto: Iulia Kelt