În ultimii săi ani, actorul a trăit cea mai mare supărare din viața sa: Mișu Fotino s-a stins cu un mare regret în suflet

Cine nu își amintește, oare, Revelioanele cu Dem Rădulescu, Stela Popescu, Alexandru Arșinel sau Mișu Fotino? Ani de-a rândul, cel din urmă menționat a dominat scenele din țară, împreună cu ai său colegi.

A detestat cu toată ființa sa mitocănia, grosolănia sau trivialitatea, după cum avea să declare într-un interviu acordat revistei Teatrul, în iunie 1971, iar cuvântul care l-ar caracteriza cel mai bine este acela de „romantic”.

Mișu Fotino iubea scena mai mult decât orice, iar cea mai mare poveste de dragoste, dacă se poate spune așa, a avut-o chiar cu teatrul.

Mișu Fotino – imagine de arhivă din tinerețea actorului

Mișu Fotino, artist total pe linie paternă

Pe numele său real Mișulică Fotino, el s-a născut în data de 14 septembrie la București și a fost unul dintre cei mai importanți actori români de teatru, activând, de asemenea, și în cinematografie.

Autostrada considerată cel mai periculos drum din lume. A fost construită în 16 ani și este o capodoperă inginerească

Ce trebuie să faci cu grâul de Sfântul Andrei ca să crească mare și frumos în câteva zile. Trucul simplu pe care trebuie să îl știi

Copilăria și-a petrecut-o la Brașov, iar tatăl acestuia, Mișu Fotino senior, a înființat Teatrul de Stat din acest oraș. În paralel, cei doi Fotino au fost văzuți jucând pe scenă în nenumărate rânduri împreună

„Am debutat în anul 1937, adică la vârstă de 7 ani, în piesa Coloniale, alături de Maria Filotti, Talianu, Maximilian, Nora Piacentini şi o tânără speranţă, Silvia Chicoş. Noi eram doi Fotino, tatăl şi fiul. Din această pricină am întrerupt temporar studiile clasei l.

Dintre creaţiile primei vârste îmi amintesc şi de participarea mea la un film, în care rolul principal îl juca Mihai Popescu: Doamna de la etajul II. Am urmat apoi la liceul Matei Basarab (în această perioadă locuiam în Popa Nan) şi, cum nu se poate mai firesc, doream să fiu actor. În 1948 am absolvit liceul”, relata, în 1971, Mișu Fotino Jr.,  pentru revista Teatrul.

A fost distins, în anul 1959, cu titlul de artist emerit, dar și cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”, după Revoluție, mai exact în 2004, la inițiativa fostului președinte, Ion Iliescu.

La cea de-a XIV-a ediție a Galei Premiilor UNITER, din 3 aprilie 2006, maestrul Mișu Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate.

Dintre cele mai cunoscute filme ale sale merită menționate următoarele: Telegrame, Porto-Franco, Codin, Politică și Delicatese, Titanic-Vals, Elixirul Tinereții, Chirița în Iași, Sexy Harem Ada Kaleh, Barul de Sîmbătă Seara sau Amprenta.

Mai mult, acesta a făcut dublaj de voce pentru seria Tarzan, dar și pentru Marea Aventură a Porcușorului, de la Disney.

„De n-aș fi fost actor, aș fi visat să ajung Artist”, spunea Mișu Fotino, în 1999, în cadrul unui interviu acordat publicației Formula As.

Mișu Fotino – imagine de arhivă din ultimii ani de viață ai artistului

Marea supărare a unui veșnic îndrăgostit de teatru: ce nu l-a lăsat să fie fericit

În ultimii săi ani de viață, puțini sunt cei care știu că Mișu Fotino a trăit o adevărată dramă.

A decedat în data de 13 ianuarie 2014, la vârsta de 83 de ani, însă în cea din urmă perioadă nu s-a mai simțit complet, după cum avea să mărturisească chiar el.

În 2005, actorul suferea un atac cerebral care îi schimba pentru totdeauna destinul. Acest eveniment trist l-a obligat să se despartă pentru vecie de marea sa dragoste, teatrul. Cu toate că, la bătrânețe, obișnuia să-și ocupe timpul cu plimbările prin parc, alături de nepoțelul său pe care îl alinta „Arșinel”, dorul de scenă nu-i dădea, sub nicio formă, pace. Se simțea incomplet, iar asta pentru că a jucat zeci de ani, de la o vârstă fragedă.

Întrebat, la un moment dat, ce regrete are, Mișu Fotino avea să declare: „Păi, în primul rând, că nu mai por face meseria și apoi pentru că sunt handicapat. Mi-a schimbat viața și am înțeles, am acceptat, am tăcut și… restul e tăcere”.