Dacă ați fost sunat de un „consultant financiar binevoitor” care v-a convins să faceți o așa-zisă investiție cu randamente fabuloase, iar într-un final v-ați dat seama că ați fost înșelat și v-ați trezit fără niciun ban în cont, există câțiva pași pe care puteți să-i parcurgeți, în speranța că mai puteți recupera măcar o parte din suma pierdută:
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) derulează constant campanii de informare a consumatorilor cu privire la pericolul reprezentat de brokerii falși și de firmele neautorizate.
Pe www.asfromania.ro puteți găsi alerte referitoare la entități neautorizate, dar și o secțiune dedicată acestei problematici – ATENȚIE LA ENTITĂȚI NEAUTORIZATE! – care conține informații și recomandări pentru potențialii investitori și care pune la dispoziție, inclusiv, formulare de raportare către ASF a acestor entități. Tot pe siteul ASF găsiți atenționări cu privire la piața criptoactivelor.
Trebuie să știți că investițiile pe piețele financiare trebuie făcute prin intermediul firmelor autorizate și pe platforme reglementate. Pe www.asfromania.ro puteți accesa Registrului instrumentelor și investițiilor financiare, în care se regăsesc toți intermediarii care pot presta legal în România servicii și activități de investiții.