Fenomenul bizar care se întâmplă cu râurile și fluviile: de ce curg invers, ce consecințe se conturează
Râurile sunt canale de apă care drenează eficient apa înspre mări și oceane. Ele se deplasează cu ajutorul gravitației, ceea ce înseamnă că, de cele mai multe ori, au o direcție previzibilă.
Cu toate acestea, unele scenarii extreme și rare le pot determina să curgă invers.
Un clip postat pe Twitter a devenit viral în 2022, arătând râul Murray din Australia de Sud care curge invers.
The Murray River flowing backwards under the Barmah bridge at Barmah.
Video is from Peter Newman who has never seen this in his lifetime. pic.twitter.com/VFogzKp2us
— Warwick Long (@Warwick_Long) October 21, 2022
Râurile pot curge invers atunci când direcția normală de curgere este perturbată de o sursă de apă concurentă. În cazul râului Murray, acesta sursă este râul Goulburn care, atunci când are debit mare, reprezintă efectiv o barieră.
Evenimentele meteorologice extreme, parte din problemă
Evenimentele meteorologice extreme pot, de asemenea, face râurile să curgă invers. Un articol din 2012, publicat de US Geological Survey detaliază condițiile care au forțat Mississippi să curgă invers timp de aproape 24 de ore, în timpul uraganului Isaac. Nivelul a crescut cu 3 metri peste cel normal.
„Această inversare a fluxului fluviului Mississippi este doar o consecință a forței extreme a uraganului Isaac”, a declarat directorul USGS, Marcia McNutt, în articol.
Uraganele sunt capabile să aibă o asemenea influență asupra râurilor. Valurile cauzate de vânturile puternice se îndreaptă asupra râurilor care, în condiții normale, pot avea o viteză mică de curgere.
Spre exemplu, uraganul Katrina a reușit să depășească Isaac, făcând Mississippi să curgă invers, la o înălțime de 4 metri peste normal.
Uneori, râurile își pot schimba direcția și pot avea, mai apoi, consecințe mortale. Într-o lucrare pentru The Conversation, profesorul Vamsi Ganti a descris modul în care evenimentele cunoscute sub numele de avulsii au provocat uneori „unele dintre cele mai mortale inundații din istoria omenirii”.
„Avulsiile de pe râul Galben din China au ucis peste 6 milioane de oameni la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Evenimente similare au fost legate de declinul civilizației mesopotamiene de-a lungul Tigru și Eufrat, în zona în care acum se află Irak, Kuweit, Turcia și Siria”, a mai menționat acesta.