Diva iubită de români, dată afară din filme de Ceaușescu și din teatru de Iliescu. Violeta Andrei „purta rochii prea scurte” în vremuri de restriște

ACTUALITATE
Diva iubită de români, dată afară din filme de Ceaușescu și din teatru de Iliescu. Violeta Andrei „purta rochii prea scurte” în vremuri de restriște
10 dec. 2022 | 22:35

Una dintre cele mai apreciate actrițe din România a fost dată afară din filme de Ceaușescu, iar Iliescu a avut grijă să nu mai pășească pe scenele teatrului din cauza faptului că „purta fuste prea scurte”. Află povestea frumoasei actrițe Violeta Andrei.

Unii români au auzit despre Violeta Andrei, în timp ce alții au avut șansa de a o vedea în filme sau pe scenele de teatru. Aceasta se năsștea în data de 29 martie 1941 și a absolvit U.N.A.T.C. Ion Luca Caragiale din București în anul 1965.

Debutul său a avut loc pe scena Teatrului Giulești la acea vreme, actualul Teatru Odeon unde a interpretat mai multe roluri, ulterior ajungând să interpreteze și pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra din Capitală. Pe ecrane a debutat în pelicula „Golgota” în anul 1966 în regia lui Mircea Drăgan, iar de-a lungul carierei sale, a jucat în peste 60 de filme.

dată afară din filme

Violeta Andrei a fost casatorita cu Stefan Andrei, ministru de Externe in perioada comunista

În ceea ce privește viața personală, Violeta Andrei se căsătorea în anul 1961 cu fostul ministru de externe din perioada comunistă, Ștefan Andrei. Vedeta a povestit în trecut despre cum a avut loc totul și cum a fost cuprinsă de mrejele dragostei ale fostului om politic.

”Eu aveam doar 17 ani şi eram la Festivalul Internaţional al Studenţilor şi Tineretului. Ştefan era, cumva, şeful meu. Dar nu m-a sedus! Eram sălbatică! Toţi i-au spus să mă lase să cresc. Şi m-a urmărit, ca să nu mă piardă… Mi-era frică de noaptea nunţii. După ce m-am căsătorit, nu am cedat două săptămâni!”, declara în trecut actrița.

Ascensiunea lui Ștefan Andrei în Partidul Comunist a avut loc în aceeași perioadă în care ei se căsătoreau, astfel că a reușit să se facă remarcat de către Nicolae Ceaușescu. La acea perioadă, Ștefan Andrei ocupa funcția de șef al Relațiilor Externe al UTM, iar începând cu anul 1965, acesta devine adjunctul Gizelei Wass, șefa Secției Externe a PCR, ca mai apoi să ajungă secretar al CC în anul 1972.

dată afară din filme

De-a lungul carierei sale, Violeta Andrei a interpretat peste 60 de roluri in filme

Funcția de ministru de Externe o dobândește în anul 1978, post pe care l-a ocupat până în anul 1985. Cinci ani mai târziu, acesta este arestat și petrece doi ani și cinci luni în închisoare. După spusele fostei actrițe, se năștea lângă Brașov, iar tatăl Violetei Andrei era horticultor.

Deși mama acesteia dorea ca fiica sa să urmeze cursurile Facultății de Arhitectură, ea a dat la IATC, intrând cu nota 10 și reușind să termine cu aceeași notă. Este cunoscut faptul că Elena Ceaușescu a mai interzis și alte actrițe, astfel că nu a trecut-o cu vederea nici pe Violeta Andrei.

Actrița Violeta Andrei este exclusă din filme la ordinul Elenei Ceaușescu

În anul 1982, soția fostului dictator îi interzice acesteia să mai apară la televizor sau în filme, pierzând astfel 18 roluri. Motivul Elenei Ceaușescu a constat în faptul că ar fi apărut prea des la televizor și că era prea sexy, iar ochii îi erau prea lucioși și picioarele se vedeau prea mult.

„După 1990, am fost solicitată din nou să joc în filme, dar am fost dată afară din teatru la intervenţiile lui Ion Iliescu, cel care a ordonat arestarea soţului meu. A fost o răzbunare ieftină, Ştefan are aceeaşi meserie ca şi Iliescu şi, la un moment dat, s-a opus când Iliescu a vrut să aplice tehnologia sovietică în hidroconstrucţii. Pentru asta l-a pedepsit. Elena Ceauşescu m-a scos din cinematografie şi Ion Iliescu din teatru”, a mai povestit Violeta Andrei pentru Libertata în anul 2011.

dată afară din filme

Frumoasa actrita a fost exclusă din cinematografie și teatru de Elena Ceausescu si Ion Iliescu

Vedeta a mai povestit că în anul 1965 juca primul lungmetraj, iar până în anul 1972, rolurile veneau pe bandă rulantă. Ulterior, alături de soțul ei, i-a cunoscut pe Nicolae Ceaușescu și soția acesteia. Încă de la prima întâlnire, Elena Ceaușescu a urât-o, până în anul 1989.

„Pentru mine, Elena Ceauşescu a fost un coşmar care m-a urmărit aproape 20 de ani. În 1988, m-am îmbolnăvit destul de grav şi am fost supusă unei operaţii. Ceauşeasca îi tot repeta soţului meu: «Lasă, dragă, o să moară». Ei bine, n-am murit, a murit ea, în decembrie 1989”, mai adăuga actrița.

De-a lungul carierei sale, a interpretat zeci de roluri printre care se numără Roxana din Cyranp de Bergerac de Edmond Rostand, Ana Petrovna în Ivanov de A.P. Cehov, Ilona din Joc de pisici de Orkeny Istvan, Laura din Menajeria de sticlă de Tennesse Williams, Dana din Ancheta asupra unui tânăr care nu a făcut nimic de Adrian Dohotaru, Elmira din Tartuffe de Moliere, Madeleine Bejart din Cabala bigoților de Mihail Bulgakov și nu numai.

Pe micul ecran și-a făcut apariția în seriale precum Mușatinii, Saltimbancii, Neînfricații, Amantul marii doamne Dracula, Lumini și Umbre și Păcatele Evei din anul 2005. De asemenea, a înregistrat zeci de cântece și a lansat discul Muzica din film, cântat pentru coloana sonoră a filmelor Veronica și Veronica se întoarce.