Tamara Buciuceanu-Botez a fost, fără niciun dubiu, una dintre cele mai iubite actrițe de la noi din țară, din toate timpurile.
Tamara Buciuceanu-Botez știa să se metamorfozeze în rolurile pe care le juca ca nimeni alta. Comedii, drame, roluri de profesoare, absolut orice interpreta îi ieșea impecabil.
În mod evident, actrița reușea să aducă un strop de fericire în sufletele românilor care erau nevoiți să înfrunte neplăcerile cauzate de comunism.
Despre ea, la fel ca despre mulți alți actori români din acea perioadă, se poate spune că era o oază de liniște, într-un ocean de haos și instabilitate emoțională, politică și socială.
Tamara Buciuceanu-Botez a fost, așa cum menționam anterior, una dintre cele mai mari actrițe de teatru și film din România. A fost iubită de mulți și cunoscută de toți.
S-a născut în anul 1929, în Tighina, Republica Moldova și a plecat dintre noi, însă nu și din amintirea noastră, în data de 18 octombrie 2019, la vârsta de 90 de ani. Este înmormântată la cimitirul Sfânta Vineri, din Capitală.
„Când m-am născut eu, noaptea, doctorul i-a spus mamei: «Doamnă, e o lumină afară… ca ziua… fetiţa asta o să aibă noroc… o să aibă o stea!»“, povestea actriţa în biografia „Tamara Buciuceanu. O viaţă închinată scenei“, scrisă de Bogdana Darie. Ea şi cei patru fraţi ai săi – Iulia, Nicolae, Elisabeta şi Constantin – au dus o viaţă bună la Tighina, unde s-a născut, acum în Republica Moldova. Aveau o casă mare, boierească în centrul oraşului, iar mama „punea tacâmurile de argint, cristalurile şi porţelanurile cele mai bune, în fiecare zi”, mărturisea, la un moment dat, Tamara Buciuceanu-Botez.
Ea provenea dintr-o familie aleasă, de intelectuali, ambii bunici fiind preoți, de vreme ce și părinții ei aveau să dovedească o dragoste aparte pentru artă.
În mod evident, moștenirea genetică avea să-și spună cuvântul în ceea ce o privește pe Tamara, dar și pe sora acesteia, Iulia Buciuceanu care, la rândul ei, avea să devină una dintre cele mai apreciate soprane ale României.
Poate nu știai, însă actorul Mihai Constantin, cunoscut, în mod deosebit, pentru rolul lui Ionică, din Liceenii, este fiul Iuliei Buciuceanu și nepotul „doamnei Isoscel”. Chiar și așa, se pare că severa profesoară de matematică nu l-a menajat deloc pe „Ionică”, în ciuda gradului de rudenie din viața reală. Nu în film, cel puțin.
„Tamara Buciuceanu este un animăluţ aparte. Nu există o altă Tamara pe lume pe care să o cunosc eu. Tamara este de un temperament ce depăşeşte posibilităţile trupeşti, dă pe dinafară, cum se spune, şi atât de puternic, încât asta îţi ia ochii. Datorită faptului că are şi talent şi mai dispune şi de o expresivitate anume, acest temperament devine frescă. Tamara nu este normalul nostru. Ea dă în foc ca laptele, iese din oală”, mărturisea actorul Marin Moraru în cartea sa numită „Suntem ceea ce sunt amintirile noastre”.
A jucat în mai bine de 25 de filme, rolul său emblematic fiind, așa cum am menționat mai devreme, cel al prefesoarei Isoscel, din „Liceenii”.
De asemenea, a avut o prezență constantă și în teatru, deținând, de-a lungul timpului, roluri importante în piese precum „Coana Chirița”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret”, însă și multe altele.
Cu toate că o știm, în special, din comediile în care a jucat, viața Tamarei Buciuceanu-Botez nu a fost întotdeauna o comedie. Ba chiar, la un moment dat, cea care avea să devină „marea actriță” pierdea tot, împreună cu familia sa, în încercarea lor de a fugi din calea nemiloșilor ruși.
Se întâmpla în 1940, în iunie, imediat după ocuparea Basarabiei și Bucovinei de către Uniunea Sovietică.
Familia Buciuceanu avea să decidă în jumătate de oră să fugă peste Prut, de vreme ce, în caz contrar, tatăl actriței ar fi riscat să fie omorât.
„Am fugit imediat la gară. Mama a luat o singură valijoară. Atât! Pierdeam tot! Am ajuns la gară şi nu ştiam ce să facem cu tata. Nu trebuia să îl vadă nimeni. L-ar fi omorât ruşii dacă îl prindeau. Ne-am urcat cu toţii într-un bou-vagon (n.r.– vagon de vite). Eram ascunşi între animale şi saci umpluţi cu diverse.
Pe tata l-a ajutat însoţitorul vagonului de poştă. Se numea nea’ Vasile şi a rămas întotdeauna în sufletul nostru ca fiind omul care i-a salvat viaţa lui tata. Mi-a venit mie ideea să îl ascundem într-un sac cu scrisori. I-am făcut un mic orificiu ca să respire şi a stat acolo până am trecut de Ungheni… Dacă îl prindeau, îl omorau”, a declarat, pe timpul vieții sale, Tamara Buciuceanu-Botez, citată de Adevărul.