Vestea zilei pentru acești chiriași, s-a schimbat legea în România: cum se încheie contractele, se prelungesc
Un nou proiect de lege care tocmai a fost promulgat de președintele Iohannis și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial schimbă modul în care se vor prelungi contractele de închiriere pentru românii care se bucură de locuințe ANL.
Agenția Națională pentru Locuințe sau ANL, pe lângă faptul că oferă spre achiziție apartamente la prețuri preferențiale pentru o anumită categorie de români, le și închiriază. Până în prezent, însă, contractul de închiriere nu poate fi încheiat sau prelungit decât pe o perioadă de un singur an. Noua lege promulgată de președintele României ridică acel termen la cinci ani.
Ce spune legea despre chiriașii ANL
“După expirarea perioadei contractuale iniţiale, prelungirea contractului de închiriere se face, succesiv, pe perioade de câte 5 ani”, se menționează în proiectul de lege ce urmează să fie publicat în Monitorul oficial pentru a intra în vigoare, a-și face simțite efectele în piață. Ca referință, în prezent, după cum se arată în Legea 152/1998, prelungirea contractului de închiriere a locuințelor ANL se face succesiv, pe perioade de câte un an.
Un alt privilegiu de care se bucură titularii contractelor de închiriere este că locuințele în care se află le vor putea fi vândute, la solicitarea lor, după expirarea a minimum șase ani consecutivi de la data încheierii primului contract de închiriere către același titular. Foarte important este că vânzarea cu pricina nu va mai fi condiţionată de vârsta solicitantului și fără interdicție de vânzare ulterioară sau după minimum un an neîntrerupt de la data încheierii primului contract de închiriere, cu condiţia consemnării interdicţiei de vânzare pe o perioadă de cinci ani în cartea funciară.
La momentul de față, conform regulilor în vigoare, locuințele închiriate tinerilor se pot vinde doar celor ce apar în contractele de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă către aceeași persoană sau către cea în beneficiul căreia s-a continuat închirierea, fără ca vânzarea să fie condițională de vârsta solicitantului.
Referința la vârstă pleacă de la faptul că, în conformitatea cu legea din România, repartizarea unei locuințe construite de ANL se poate face doar tinerilor, persoane majore cu vârsta de până la 35 de ani al data depunerii cererii.
Conform avocatnet.ro, măsura ar veni în ajutorul chiriașilor, potrivit inițiatorilor, “în sensul în care valabilitatea contractului pe o perioadă de cinci ani ajută în situația încheierii contractelor de utilități și obținerea vizei de flotant, restul actelor cerute prin legislația în vigoare urmând a fi depuse anual, în vederea reactualizării datelor”.