Informația zilei pentru cei care au credite ipotecare: ce se va întâmpla cu ratele
Un cunoscut jurnalist a lansat un avertisment destinat tuturor celor care au credite ipotecare, după cum vei vedea în cele ce urmează.
„Banca Angliei a decis majorarea dobânzii de referinţă cu 0,75% puncte, până la 3%. Creditele ipotecare cu rată variabilă, de urmărire vor crește cu aproximativ 40 lire sterline pe lună (480 lire sterline pe an) pentru fiecare 100.000 de lire din creditul ipotecar”, a declarat Martin Lewis, jurnalist.
„Conturile celor care au economii vor crește, probabil, dar poate dura o lună. Cele mai multe dintre băncile mari vor continua să plătească mărunțiș, așa că renunțați și schimbați”, a mai spus el.
Situația s-ar putea înrăutăți
La rândul lui guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a declarat că lucrurile s-ar putea înrăutăți pentru locuitorii Marii Britanii, mai ales dacă Banca nu va crește rata dobânzii de referință, care ar putea să îi afecteze pe toți cei care au credite ipotecare cu 3.000 de lire sterline pe an. „Înțelegem dificultățile situației în care ne aflăm și dificultățile cu care se confruntă deținătorii de credite ipotecare. Dacă nu luăm măsuri pentru a reduce inflația, lucrurile se vor înrăutăți”, a declarat șeful Băncii Angliei.
„Anunțul de azi nu ar trebui să ducă la rate ipotecare mai mari, dar cred că există un dezavantaj al ratelor ipotecare”, a mai spus el, punctând, de asemenea, că piața se așteaptă ca ratele ipotecare să scadă.
„Noi majorări ale dobânzii ar putea fi necesare pentru o revenire sustenabilă a inflaţiei la ţintă, deşi la un nivel mai redus decât estimează pieţele financiare. Dacă perspectivele indică presiuni inflaţioniste mai persistente, Banca Angliei va răspunde în forţă, dacă va fi necesar”, a subliniat Banca Angliei.
În definitiv, ai putea spune că o asemenea informație nu ți se adresează, de vreme ce nu vorbim despre România. Cu toate astea, trebuie să reținem că schimbările au mereu un efect de domino, peste tot în lume. În plus, există suficienți cetățeni români care trăiesc, în acest moment, în Regatul Unit.