02 nov. 2022 | 12:25

Economia României, peste cea a nemților și francezilor: documentul oficial care ne arată forța, scris chiar de Comisia Europeană

ACTUALITATE
Economia României, peste cea a nemților și francezilor: documentul oficial care ne arată forța, scris chiar de Comisia Europeană

Nu este vorba de nicio exagerare! În cel mai recent document oficial emis de Comisia Europeană, încrederea în economia românească este mult mai mare și pe un trend pozitiv, în timp ce la nivelul UE se înregistrează scăderi. Declin mare e și în Germania și Franța, două țări occidentale considerate a fi foarte bogate și puternice.

Se pare că, pe fondul crizelor multiple ce au lovit Europa, mai ales cea de natură energetică, inflaționistă și geopolitică, încrederea în economia țărilor membre ale Uniunii Europene este în picaj liber.

Indicatorul de încredere economică (ESI) al Comisiei Europene arată, cât se poate de clar, faptul că se înregistrează scăderi ale sentimentului de încredere în economiile de top ale blocului comunitar, inclusiv în Germania și Franța. În schimb, la noi situația evoluează, pentru a doua lună la rând, într-o manieră surprinzător de pozitivă.

Executivul European a transmis, în cel mai recent raport oficial al său pe această temă, faptul că Indicatorul de încredere economică (ESI) a crescut în octombrie, în țara noastră, cu 0,5 puncte la 102,9.

În Uniunea Europeană avem șapte luni consecutive de depreciere notabilă. Astfel, în luna octombrie, Indicatorul de încredere economică (ESI) în UE a ajuns la numai 90,9
puncte.

Cum am ajuns să dăm lecții țărilor bogate. Europenii se uită și se minunează

„În octombrie 2022, indicatorul de încredere economică (ESI) a scăzut în continuare atât în ​​UE (-1,5 puncte la 90,9), cât și în zona euro (-1,1 puncte la 92,5), atingând cel mai scăzut nivel din august și, respectiv, noiembrie 2020. Indicatorul așteptărilor de angajare (IEE) a scăzut, de asemenea, (-1,8 puncte la 104,5 în UE și -1,7 puncte la 104,9 în zona euro), dar a rămas cu mult peste media pe termen lung”, transmite Executivul European.

Uniunea Europeană se confruntă cu această scădere a încrederii în economie cu precădere din momentul în care Rusia a declanșat războiul în Ucraina.

De atunci, pe fondul tensiunilor geopolitice accentuate, a multiplelor crize și a lipsei de predictibilitate, acest indicator al Comisiei Europene a început să se degradeze din ce în ce mai mult, de la o lună la alta.

Deși noi, la fel ca restul țărilor membre UE avem parte de aceleași provocări economice, se pare că avem avantaje și puncte forte proprii, ce-i determină pe analiști să privească cu optimism către economia noastră națională.