Primul dosar de fraudă cu fonduri europene PNRR. Românul și-a recunoscut vinovăția la DNA
Direcția Națională Anticorupție a sesizat Tribunalul Constanţa în legătură cu primul dosar privind fraude cu fonduri din PNRR finalizat de procurorii DNA, în care este implicat patronul unei firme de proiectare, acuzat că a depus documente false pentru a câştiga un contract necesar contruirii unui spital din Constanţa.
Primul dosar de fraudă cu fonduri PNRR la DNA
Procurorii anticorupție au dispus sesizarea Tribunalului Constanţa cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu afaceristul român pentru comiterea infracţiunilor de obţinere ilegală de fonduri şi participaţie improprie (sub forma instigării) la tentativă de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
Cine este românul acuzat de procurorii anticorupție
DNA nu menţionează numele inculpatului, însă, potrivit portalului instanţelor şi presei locale, ar fi vorba de Victor Alexandru Ciobotaru, asociat majoritar la firma Atlas Consulting & Proiect SRL, liderul asocierii de firme care a câştigat un contract pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economice pentru proiectul „Construire şi dotare Spital Municipal Policlinic” din Constanţa.
Nereguli la un contract în Constanța
Organizația juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține că, în cursul anului 2021, în contextul organizării de către Primăria Constanţa a unei licitaţii privind achiziţia serviciului de elaborare a documentaţiei tehnico-economice aferent obiectivului de investiţii „Construire şi dotare Spital Municipal Policlinic”, finanţat prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, omul de afaceri ar fi depus mai multe documente false. Demersurile ar fi avut ca rezultat câştigarea de către societatea lui Ciobotaru, ca lider de asociere, a licitaţiei respective în condiţiile în care aceasta nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate.
Plângere penală depusă
La scurt timp de la semnarea contractului (7 octombrie 2021), Primăria Constanţa a achitat patronului o primă factură în valoare de 1.729.677 lei, pentru servicii de prefezabilitate. Însă, odată cu demararea etapei a doua, respectiv studiul de fezabilitate şi depunerea documentaţiei pentru obţinerea avizelor şi acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism, ar fi apărut disfuncţionalităţi în derularea contractului.
Astfel, reprezentanţii primăriei au aflat că niciunul dintre asociaţi, cu excepţia lui Victor Alexandru Ciobotaru, nu avea cunoştinţă despre semnarea contractului de prestări servicii şi nici nu participaseră la elaborarea studiului de prefezabilitate. Prin urmare, angajaţii Primăriei Constanţa au formulat plângere penală faţă de societatea câştigătoare a licitaţiei şi reprezentanţii săi legali.
Afaceristul român și-a recunoscut fapta
În timpul anchetei, afaceristul român şi-a recunoscut vinovăţia în faţa DNA şi a acceptat să primească o condamnare de un an şi opt luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea unor drepturi. Acest acord trebuie să fie aprobat de un judecător al Tribunalului Constanţa. Totodată, Ciobotaru a achitat o parte din prejudiciul provocat bugetului local, suma totală fiind 600.000 de lei.