Cele 10 aparate care îți umflă factura la curent: cum faci economie cu investiții simple în electrocasnice deștepte
Facturile la energie electrică ale românilor au explodat în ultimul an, iar trendul îngrijorător nu pare să se potolească prea curând. Deși există multe soluții mai mult sau mai puțin fiabile, ce poți să faci cu siguranță, este să fii semnificativ mai atent la electronicele și electrocasnicele din casă, principalii consumatori.
În mod previzibil, dacă vrei să faci economie la energie electrică, cea mai bună soluție este să-ți cumperi electrocasnice noi cu un indice de performanță energetică semnificativ mai bun decât ai deja. Chiar și așa, trebuie să ai în vedere că economia pe care o faci la o plită electrică este mult mai relevantă decât cea pe care o faci la un feon. Unii consumatori îți umflă semnificativ mai agresiv facturile la energie, decât alții.
Aparatele din casă care te costă cel mai mult, dacă nu le-ai cumpărat mai eficiente
Printre cei mai mari consumatori de energie din casă, se numără mașina de spălat, plita electrică, uscătorul de rufe și aparatul de aer condiționat. Toate acestea au corespondenți semnificativ mai eficienți în magazine, dar aproape de fiecare dată, vin cu un preț semnificativ mai generos, chiar dacă ”și-l scot” în timp.
Dacă ai electrocasnicele pe curent, bucătăria ajunge să-ți umfle cel mai tare factura. O plită electrică, folosită în medie două ore pe zi, se reflectă într-un consum luna de 120 kWh. Un cuptor electric sare la 66 kWh pe lună, pe când o mașină de spălat vase este semnificativ mai modestă, doar 18 kWh, dacă o pornești o dată la două zile. Un frigider de dimensiuni medii care stă în permanență în priză, dacă nu cumva este de ultimă generație, de clasă A+, gravitează în jurul a 42 kWh.
Printre alți consumatori, aerul condiționat îți pune pe contoar vreo 60 kWh, minim. La fel, vorbim de două ore de utilizare, zilnic. Un televizor pornit 5 ore pe zi te costă 22,5 kWh. Pe partea de aspirator, este foarte important să-ți iei un robot, acesta te ajunge la aproximativ 1,4 kWh. Mașina de spălat rufe, dar și uscătorul, ajunge împreună la aproximativ 105 kWh, cu patru cicluri pe săptămână. O placă de păr sau un uscător folosite un minut echivalează cu un bec aprins opt ore. În final, nici nu-ți dai seama și ajungi la 450kWh, cu mult peste pragul de 255 kWh impus de autorități pentru plafonare, conform unei analize realizate de Știrile ProTV.