21 sept. 2022 | 07:35

Mașinile și motociclete care vor fi interzise în București: amendă de până la 5000 de lei, dacă vehiculul tău face asta

ACTUALITATE
Mașinile și motociclete care vor fi interzise în București: amendă de până la 5000 de lei, dacă vehiculul tău face asta

Autoritățile de la București au finalizat ultimele detalii care vor interzice circulația unui număr mare de mașini și motociclete pe raza Capitalei, între anumite ore. Alternativa este o amendă usturătoare.

Proiectul aflat în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Capitalei vizează interdicția de circulație, pe timp de noapte, a autovehiculelor și motocicletelor care produc zgomot cu nivel de peste 95 de decibeli. Ca referință, dacă nu îți dai seama foarte bine ce înseamnă această valoare, merită să știi că limita maximă a indicatorului de zgomot pe timp de noapte, în București, la această oră, este 60 de decibeli.

Registrul Auto Român mai atrage atenția că legislația europeană prevede o limită de zgomot de 74 de decibeli pentru autoturismele care circulă pe drumurile publice. Cu alte cuvinte, limita nu este deloc una absurdă, iar șansele să se pună în aplicare sunt foarte mari. mai mult decât atât, prevedere ar putea fi ”împrumutată” și de către municipalitățile altor orașe din România.

Amendă de până la 5000 de lei, dacă ai o mașină sau motocicletă zgomotoasă

Conform proiectului accesibil la această adresă, circulația autoturismelor și motocicletelor care generează un zgomot de peste 95 de decibeli va fi permisă doar în intervalul 8:00 și 21:59. Alternativa este o amendă usturătoare. Pentru depășirea nivelului de zgomot în intervalul 95 – 100 decibeli, amenda contravențională va fi între 1.500 și 2.500 de lei. Pentru depășirea nivelului de 100 db, amenda va fi cuprinsă între 4.000 și 5.000 de lei.

Deși la prima vedere nu pare o problemă foarte arzătoare pentru cetățenii din București, inspirația pentru această inițiativă a venit de la organizarea din ce în ce mai frecventă, în mai multe zone ale Capitalei, de raliuri nocturne neautorizate. Aproape de fiecare dată, acestea implică mașini și motociclete turate la maxim, activități care pun presiune foarte mare pe viața locuitorilor. În ceea ce privește sancțiunile efective și măsurătorile din trafic, acestea vor fi efectuate de Poliția Română și Registrul Auto Român.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele