20 sept. 2022 | 17:37

Scene scandaloase cu un șef de poliție. Agenții care sancționează mafia lemnului, amenințați de superior

ULTIMA ORĂ
Scene scandaloase cu un șef de poliție. Agenții care sancționează mafia lemnului, amenințați de superior

Au apărut înregistrări halucinante cu un șef din Poliția Română. Aurel Coman, comisar de la IPJ Caraș Severin, și-a amenințat și hărțuit subordonații care au îndrăznit să sancționeze mafia lemnului. În plus, agenții au fost certați și pentru că l-au înregistrat cu radarul pe fiul unui politician, care gonea cu peste 100 km/h prin localitate. În urma scenelor scandaloase, autoritățile anunță o anchetă, la finalul căreia vor lua măsuri.

Scandal mare la IPJ Caraș Severin

Poliția Română face investigații în cazul adjunctului șefului Poliției Caraș-Severin, Aurel Coman, reclamat de mai mulți subalterni că i-a amenințat că îi va muta în alte localități dacă vor continua să amendeze firme care transportă lemne. Comisarul a fost înregistrat de agenți, filmarea audio fiind făcută publică de sindicatul Europol.

„Conducerea Poliției Române a dispus efectuarea de verificări, prin Direcția Control Intern, urmând ca, în funcție de cele constatate, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a transmis, marți, IGPR.

Foto Sindicatul Europol

Foto Sindicatul Europol

Comisarul Aurel Coman, supărat pe subalterni că își fac datoria

Verificările îl vizează pe comisarul Aurel Coman de la IPJ Caraș Severin, reclamat de mai mulți agenți că i-ar fi amenințat după ce, printre altele, au întocmit dosar penal soției unui șef de ocol silvic prinsă conducând o maşină neînmatriculată, fără permis auto.

Șeful de poliție a fost înregistrat de colegi

Situația a fost semnalată de către sindicatul Europol, care relatează că polițiștii din subordinea lui Cosma sunt mustraţi că au sancţionat transportatorii din mafia lemnului.

„Începând cu data de 17, te mut la Reşiţa. Două luni fără acord şi mă urc pe tine. Vă mut pe toţi de acolo. Şi mă ţin de voi o lună de zile şi vă fac ce trebuie, după statutul poliţistului. Să vedeţi că nu sunteţi artişti, nu sunteţi şmecheri. Crezi că dacă ai 100 de constatări eşti şmecher? Îți arăt eu ce fel de constatări ai, că am lucrat ca tine. Eşti numai într-o direcţie, nu eşti în 10 direcţii. Eşti aşa… când vrei. Numai pe licenţe…numai pe licenţe sau în altă zi numai pe lume, numai pe lemne”, le spune Aurel Coman poliţiştilor, conform înregistrării.

Val de amenințări

Nu este prima dată când la nivelul IPJ Caraș-Severin se întâmplă astfel de scandaluri. Anul trecut, şeful Serviciul de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean CS a abuzat de funcția pe care o deținea, avertizându-și subalternii că vor fi sancționați disciplinar sau chiar vor fi concediați.