Elena Udrea, mesaj din închisoare despre întâlnirile cu fetița ei: „Am obținut derogare de la ANP. Mă lupt să pot fi alături de Eva la ziua ei”
ULTIMA ORĂ
Elena Udrea a transmis un mesaj din închisoare. Fostul ministru vorbește despre legătura pe care o are cu fetița ei, în contextul în care vizitele se întâmplă doar în anumite condiții. Elena Udrea a spus că se luptă să meargă la ziua fetiței sale, Eva, care urmează să împlinească 4 ani. Ea a mai transmis că se află în închisoare ilegal, din cauza „justiției abuzive”.
Elena Udrea, mesaj din închisoare despre fetița ei
Fostul deputat a vorbit despre faptul că justiția nu a aplicat decizia CCR pe care a aplicat-o în cazul altor politicieni sau persoane publice din România.
Astfel, timpul pe care are voie legal să îl petreacă cu fetița ei este extrem de puțin și, spune aceasta, legea ar trebui să fie mai permisivă pentru mamele din închisori.
„Stau de cinci luni departe de copilul meu pentru ca sunt ilegal in pușcărie, deoarece niște judecători au decis abuziv, pe de o parte, sa nu aplice in dosarul meu o decizie a CCR pe care au aplicat-o la toate celelalte cazuri: Șova, Pop, Niță, Bica, Vâlcov etc și sa țină cont de o decizie CJUE pe care, pe de alta parte, au aplicat-o greșit.Ca urmare, tot timpul pe care legea mi-l permite îl aloc întâlnirilor cu fetița mea, toate vizitele și toate minutele de convorbiri telefonice zilnice le păstrez pentru ea.A învățat că vorbitul nostru la telefon este limitat, așa că îmi spune mereu sa mai păstrez câteva minute să o mai pot suna și înainte de culcare. Ceea ce uneori nu se mai întâmpla pentru ca trebuie sa mai vorbesc și cu avocații”, a scris Elena Udrea.
„Nu vrea ca fiica mea să își petreacă ziua de naștere la închisoare”
Fostul ministru a reușit să „scape” printr-o derogare de geamul despărțitor folosit la vizitele cu copilul ei. Acum, Elena Udrea vrea să participe la ziua micuței sale.
„M-am luptat sa pot sa îmi tin copilul in brate după ce patru luni nu l-am văzut deloc. Legea stupidă obligă copii să își vadă mamele deținute din spatele unui “dispozitiv de protecție”.Cu ajutorul Avocatului Poporului, până la modificarea Legii, am obținut o derogare de la conducerea ANP, astfel ca acum mamele se întâlnesc cu copii lor fără geamul despărțitor.Acum ma lupt sa ii pot fi alături Evei la ziua in care împlinește 4 ani fără sa fie obligată sa vină la pușcărie ca sa fie cu mine”, a continuat fostul ministru.
Aceasta a continuat spunând că nu vrea ca fiica ei să își petreacă ziua de naștere la închisoare și spune că legea nu face nicio diferență între permisia pentru a menține legăturile cu familia sau „un bărbat fără copii care merge să bea o bere cu rudele sale”.
Procedura de acordare a permisiei, foarte complicată
Fostul politician spune că procedura de acordare a permisiei a fost foarte complicată și a devenit greu de pus în practică.
Ea a pledat pentru mamele din închisoare, spunând că este important ca acestea să petreacă timp cu copiii lor, în afara penitenciarului.
„Cred ca nicio mama nu își dorește pentru copilul ei sa își aniverseze 4 ani de viața la închisoare. Legea permite ieșirea din penitenciar a deținuților pentru a menține relația cu familia, dar și aici nu se face nicio diferența între o mama care merge acasă la copii ei și un bărbat fără copii, care merge sa bea o bere cu rudele sale eventual.In plus, procedura de acordare a acestei permisiuni a fost complicata prin decizia conducerii ANP, devenind foarte greu de pus in practica.Trebuie ținut cont de nevoia copiilor de a avea mama alături cât mai mult timp posibil, la vârsta formarii psihoemotionale a acestora mai ales. Acest aspect este important nu doar pentru pentru copil, pentru mama, ci și pentru societate, pentru ca copii de azi sunt adulții de mâine”, a încheiat Elena Udrea.
Elena Udrea se află în penitenciar și ispășește o pedeapsă de șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.