11 sept. 2022 | 11:28

O expresie românească a devenit realitate în Ucraina. Ce fac soldaţii ucraineni pe tancurile capturate şi distruse – VIDEO

ULTIMA ORĂ
O expresie românească a devenit realitate în Ucraina. Ce fac soldaţii ucraineni pe tancurile capturate şi distruse - VIDEO

​Este cea de-a 200-a zi de război în Ucraina, iar trupele ruse se află o într-o situație cu adevărat delicată pe frontul din Harkov, în urma contraofensivei ucrainene puternice. Ucrainenii au reușit să recâștige aproximativ 2500 de km pătrați din teritoriul „pierdut” anterior în favoarea rușilor. În urma prăbușirii frontului rusesc și a înaintării „ca prin brânză”, soldații ucraineni își „arată respectul” față de puterea militară a Rusiei. Iată ce fac soldaţii ucraineni pe tancurile capturate şi distruse și cum o expresie românească a devenit realitate în Ucraina!

O expresie românească a devenit realitate în Ucraina

În urma anunțatei contraofensive din zona Herson, rușii au mutat o mare parte din armele grele în zona de Sud, astfel încât în zona Harkov au rămas slăbite armatele rusești. Acest fapt a dus la dezlănțuirea atacului puternic ucrainean într-o zonă slab apărată de ruși, ei abandonând acolo armament greu: zeci de tancuri, obuze, muniție.

Inclusiv în apropiere de Izyum, un oraș reședință din regiunea Harkov, din estul Ucrainei, un oraș important din punct de vedere strategic și logistic militar, au fost surprinse rămășițe ale fugii neașteptate ale armatei rusești.

Mai exact, pe contul de Twitter, agenția Nexta a postat un video mai mult decât grăitor, care arată cum procedează ucrainenii atunci când mai intră în posesia a câte unui „trofeu” rusesc.

În imagini, se poate vedea cum un soldat ucrainean este urcat pe un tanc distrus al rușilor și urinează, la propriu, pe el.

„Undeva lângă #Izyum, Forțele Armate ale #Ucrainei au primit un nou trofeu”, este descrierea din acest VIDEO, care circulă pe rețelele sociale și a devenit viral. Și iată cum o expresie românească a devenit realitate și în Ucraina!…

Gest soldati Ucraina tancuri Rusesti

Ucrainenii își continuă ofensiva în regiunea Harkov

Între timp, ucrainenii își continuă ofensiva în regiunea Harkov. Cele mai recente informații arată că forțele aeriene ucrainene au doborât un avion modern bombardier Su-34 al aviației ruse. În plus, Kievul a anunțat că forțele ucrainene recâștigă pas cu pas controlul asupra orașelor și satelor din jurul orașului Ozium.

„Eliberarea unor părți de teritoriu din districtele Kupiansk și Izium din regiunea Harkov este în curs de desfășurare”, a transmis statul major ucrainean.

De asemenea, noile estimări ale armatei ucrainene arată că armata rusă a pierdut în ultima zi 400 de soldați, 18 tancuri, 33 de vehicule blindate, 4 sisteme de artilerie, 3 avioane, un elicopter, 4 drone, un echipament special și 19 diferite vehicule și autocisterne.