Daniel Florea și-a dat demisia din PSD: „Este o decizie asumată”
Deputatul Daniel Florea, fost primar al Sectorului 5, a demisionat, joi, din PSD, menţionând că îşi va desfăşura activitatea în calitate de parlamentar neafiliat. Acesta a explicat că este o decizie asumată, gândită îndelung, fiind bazată pe principii personale, profesionale şi politice.
Daniel Florea pleacă din PSD
Fostul primar al Sectorului 5, Daniel Florea, a anunţat pe Facebook că demisionează din PSD, precizând că nu doreşte să candideze la alegerile locale parţiale din acest sector și că nu este de acord ca social-democrații să sustină un candidat fără activitate politică în PSD sau, eventual, un reprezentant al unui alt partid.
„Astăzi am demisionat din Partidul Social Democrat. Este o decizie asumată, gândită îndelung şi în deplină conformitate cu principiile mele personale, profesionale şi politice. Nu plec la alt partid. Nu candidez şi nu am avut niciodată intenţia de a candida la alegerile locale parţiale pentru funcţia de primar al Sectorului 5, din partea niciunui partid. Dar nu sunt de acord ca PSD să susţină un candidat fără activitate politică în PSD sau, eventual, un reprezentant al unui alt partid”, a anunțat Daniel Florea în mediul online.
Motivul demisiei sale din sânul social-democraților
Politicianul a ataşat pe Facebook o imagine cu demisia adresată liderului PSD, Marcel Ciolacu: „Subsemnatul, Daniel Florea, deputat ales în circumscripţia nr. 42 Bucureşti, prin prezenta îmi depun demisia din PSD şi din grupul parlamentar al PSD, începând de astăzi, 1.09.2022, urmând ca activitatea parlamentară să o desfăşor în calitate de parlamentar neafiliat”.
Se pare că motivul plecării sale din PSD ar fi că nu are susținerea partidului pentru a candida la Primăria Sectorului 5, potrivit unor surse politice. Funcția de edil a rămas vacantă după condamnarea definitivă a lui Cristian Popescu Piedone în dosarul Colectiv, la 12 mai 2022.
Guvernul este pistonat să adopte hotărârea de organizare a alegerilor parțiale din Sectorul 5
Ca o paranteză, candidatul USR pentru Primăria Sectorului 5, Alexandru Dimitriu, a trimis, în data de 22 august, o scrisoare deschisă către liderii PSD și PNL în care le cere să stabilească, în termenul legal, calendarul alegerilor locale. Coaliția de guvernare trebuie să adopte, până vineri, 2 septembrie, hotărârea de organizare a alegerilor parțiale din Sectorul 5. Consilierul local USR de la această primărie îi avertizează pe Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că, dacă nu adoptă hotărârea de organizare a alegerilor parțiale, „încalcă legea și comit un abuz în serviciu”.
Florea a fost primar la Sectorul 5 al Capitalei, dar la alegerile locale din 2020 a pierdut funcția, fiind învins de Cristian Popescu Piedone. Ulterior, acesta a intrat în Parlament ca deputat pe listele PSD Bucureşti.