Secretele „orașelor toxice” din România. Cum ne-a îngropat comunismul în fabrici și uzine, noxe de uraniu și negru de fum

Marea industrializare a României, din perioada comunismului, a venit la pachet și cu efecte secundare pe care cei care au trăit în acea perioadă și le amintesc foarte bine.

În dorința comuniștilor de a face „România dodoloață” au omis din calcul gradul mare de poluare la care își supunea cetățenii. De altfel, vina nu este în totalitate a lor, de vreme ce majoritatea națiunilor din acea perioadă neglijau normele de mediu, mizând pe ochii ochiși și pe sistemul: „ce nu văd, nu este acolo”.

Cu toate astea, de-a lungul timpului, efectele poluării s-au văzut intens în starea de sănătatea a românilor, cei intoxicați cu fum și uraniu.

Zlatna – imagine de arhivă

Copșa Mică, orașul pe care comuniștii l-au acoperit cu noxe

În ciuda perisajului mirific care înconjoară acest oraș, Copșa Mică a fost, timp de ani de zile, unul dintre cele mai poluate orașe din Europa.

Planul Roșu de Intervenție activat în Sibiu după un accident grav cu patru mașini. Traficul este complet blocat pe DN1

Nu ai timp să duci covoarele la spălat? Ce să presari seara peste ele înainte de a le curăța. Vor arăta impecabil și vor avea un miros plăcut

În mare pare, acest lucru era cauzat de emisiile provenite de la cele două uzine înfiinţate de comuniști în acest oraș.

Pe de o parte exista Carbosin, combinatul care producea negru de fum și care a funcționat până un pic după Revoluție. Poluarea acestuia a făcut din Copșa Mică un oraș, la propriu, irespirabil.

Pe de altă parte, topitoria uzinei Sometra a pus o piatră la temelia incidenţei ridicate a cancerului pulmonar, cauzând, de asemenea, impotență, însă și alte boli care, într-un final, duceau la decimarea populației din oraș. Toate acestea s-au petrecut, evident, în perioada comunismului.

„Pe o întindere de aproape 15 mile în jur, fiecare loc din această vale odinioară delicată, arată ca şi cum ar fi fost înmuiat în cerneală. Arborii şi tufişurile sunt negri. Casele şi străzile arată de parcă ar fi fost într-un şemineu. Chiar şi oile din turmele de pe deal sunt de un gri murdar.

Sunt două fabrici în Copşa Mică. Una produce negru de fum, folosit la anvelope. Cealaltă produce zinc, plumb, cupru, cadmiu şi alte metale neferoase.

Împreună, ele împrăştie 30.000 de tone de particule şi funingine în fiecare an, făcând din Copşa Mică, un orăşel cu 6.000 de locuitori, unul dintre cele mai poluate locuri din Europa. Negrul de fum este cel mai vizibil poluant. Iar cei care muncesc în topitorie simt constant duhoarea şi gustul acidului sulfuric.

Dar cel mai semnificativ pericol vine de la poluarea invizibilă, de la nivelele ridicate de plumb şi de la ameninţările nedeterminate ale amestecului de particulele toxice din aer”, scria Celestine Bohlen, în The New York Times, în data de 5 martie 1990.

Copșa Mică, perioada comunismului / imagine de arhivă

Topitoria de la Zlatna, combinatul de la Giurgiu și mina de la Ciuldanovița, adevărate bombe ecologice

Un alt oraș afectat de deciziile comuniste este Zlatna. Aici, ce-i drept, industria luat avânt de la mijlocul secolului al XVIII, în momentul în care a fost deschisă topitoria de minereuri de cupru, plumb, aur şi argint.

Ulterior, aceasta avea să fie preluată de comuniști, dar și de urmașii acesteia, funcționând non-stop până în 2004, când a fost închisă.

În anii 1980, aici se produceau mai bine de 15.000 de tone de cupru anual, asta ca să nu mai menționăm despre acidul sulfuric şi sulfaţii de cupru, fier şi magneziu.

Nu a durat mult până când solul a fost contaminat de cenuşă şi zgură, poluare infiltrându-se, de asemenea, inclusiv în apele reziduale. În mod clar, locuitorii din zonă au avut de suferit, lor fiindu-le efectiv tăiate resursele naturale.

S-a încercat rezolvarea situației, însă degeaba. „Coşul de fum înalt de peste 300 de picioare, planificat în era comunistă, înainte de revoluţia din 1989, are rolul de a transporta emisiile de la Phoenix la o înălţime mai mare în atmosferă. Dar acest lucru nu a făcut decât să transforme o problemă locală într-una regională”, scria The New York Times.

Cele două exemple nu sunt excepții. Asemenea situații se întâmplau peste tot în România comunistă. Spre exemplu, combinatele de la Galați și Călărași, au produs, la rândul lor, mult rău.

Ciuldanovița, orășelul minier din Munții Banatului, a cunoscut și el poluarea în adevăratul sens al cuvântului, locuitorii acestuia fiind supuși întoxicării cu uraniu.

De noxe și fum n-a scăpat nici Giurgiu, orașul care, în anii 1980, era cunoscut pentru combinatul Verachim. Atât de intensă era poluarea cu clor aici, încât afecta inclusiv Ruse, situat peste Dunăre, în Bulgaria.

O poveste din anii „de glorie” ai comunismului spune cum, la un moment dat, mai mulți copii bulgari din Ruse ar fi leșinat la o festivitate, din pricina norului de clor ce provenea de la Giurgiu.

Evenimentul au stârnit revoltă între locuitorii orașului bulgăresc, iar mulți dintre ei au luat chiar decizia drastică de a se muta de aici, de teama morții sau a bolilor care ar putea să survină, pe fondul emanațiilor.

Era, sau nu, mai bine pe vremea comuniștilor? Răspunsul în clipul de mai jos.

Fotografia din antetul acestui articol este realizată la Vama Giurgiu (arhivă).