Aglomerație în Aeroportul Otopeni. CNAB, mesaj pentru pasageri
Compania Națională Aeroporturi București transmite pasagerilor de pe Otopeni-Henri Coandă un mesaj important. Potrivit CNAB, sunt anunțate posibile aglomerări, în special pentru zborurile cele internaționale, dimineața devreme și după-amiaza. Toți românii trebuie să știe asta.
Val de pasageri pe Aeroportul Internațional Henri Coandă
„Aceste aglomerări se produc în condițiile în care, într-un interval foarte scurt de timp, sosesc sau pleacă multe curse internaționale, iar valorile de trafic de pasageri sunt, în multe zile, echivalente celor din ultimul an prepandemic (2019). CNAB, Poliția de Frontieră au luat măsuri de suplimentare a personalului care asigură dirijarea/informarea pasagerilor pe fluxul de sosiri și controlul documentelor”, informează CNAB, potrivit Mediafax.
CNAB, mesaj pentru români
Aglomerări sunt la orele de vârf, mai ales dimineața devreme și după-amiaza, și pe fluxul de plecări internaționale, susțin autoritățile. Este mare haos sin cauză că foarte mulți români revin în țară din vacanță. Citește și S-a terminat cu biletele ieftine de avion, este oficial: de ce nu mai mergi nicăieri cu 10 euro.
„Și aici, personalul aeroportului, al agenților de handling și companiilor aeriene, precum și cel al Poliției de Frontieră și al Brigăzii Antitero face eforturi constante pentru a asigura fluența și rapiditatea efectuării formalităților și controalelor obligatorii. Revenim la solicitările anterioare și recomandăm pasagerilor să manifeste răbdare și înțelegere și să respecte indicațiile personalului din aeroport. Totodată, menținem recomandarea ca pasagerii să se prezinte la aeroport cu trei ore înainte de ora programată a zborului și, după efectuarea formalităților de check-in, să se îndrepte imediat către controlul de securitate și cel de frontieră”, a explicat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.
Cum să eviți cozile din aeroport
Pentru a fi sigur că ai parte de călătorii fără griji, care să se desfășoare în condiții normale, companiile aeriene recomandă să te prezinți în aeroport cu cel puțin trei ore înainte de ora de decolare (pentru zborurile externe, respectiv două ore pentru cele interne). Astfel, vei ajunge la timp la îmbarcare.