Țara noastră are un nou ambasador străin. Cine este Reuven Azar, primul său mesaj video în limba română
Noul ambasador al Israelului în România a sosit la Bucureşti. De meserie diplomat, Reuven Azar a deţinut, până de curând, funcţia de director al grupului de lucru Israel-SUA-China din cadrul Ministerului israelian de Externe. Oficialul a transmis primul său mesaj în limba română. Acesta are un CV impresionant.
Israel are un nou ambasador în România. Cine este Reuven Azar
Până în septembrie 2021, Reuven Azar a fost consilier adjunct pentru securitate naţională şi politică externă în cadrul Consiliului Naţional de Securitate Naţională, dar și consilier de politică externă al premierului Israelului.
În perioada 2014-2018, diplomatul a ocupat postul de vice-ambasador la Washington DC, SUA. Anterior acestui mandat, fusese şeful Departamentului de Cercetare pentru Orientul Mijlociu în cadrul MAE israelian, precum şi vice-ambasador la Amman (Iordania).
De-a lungul activităţii sale, Azar s-a ocupat de aspecte ale cooperării şi negocierii cu Autoritatea Palestiniană. Totodată, a fost şeful misiunii Economice a Ambasadei Israelului la Cairo, Egipt (1996-2000), precum şi consilier pentru afaceri politice la Washington, SUA (2003-2006).
Mesaj video în limba română
Noul ambasador al Isrealului în țara noastră s-a născut în Argentina, în 1967, a absolvit Universitatea Ebraică de la Ierusalim (cu master în Relaţii internaţionale), vorbeşte fluent engleză, spaniolă şi arabă. În prezent, Reuven Azar studiază limba română. Succesorul lui David Saranga a și transmis un scurt mesaj video.
David Saranga și-a încheiat misiunea diplomatică
Recent, David Saranga și-a încheiat misiunea în România, declarând, la începutul lunii august, că nu este un moment uşor pentru că se simte legat de țară, de oameni, de istoria şi de tradiţiile noastre. Pentru fostul ambasador israelian, România pe care a găsit-o la preluarea mandatului este o altă ţară faţă de cea în care a fost acum 25 de ani.
„Societatea românească e total diferită de societatea pe care eu am cunoscut-o acum 20 de ani. Generaţia tânără este o societate europeană sută la sută. Pentru mine este ca şi cum am venit într-o ţară nouă, ştiind istoria şi tradiţia şi limba, dar ca şi cum este o ţară nouă. România, în ochii mei, s-a schimbat cu 180 de grade de România pe care am cunoscut-o atunci”, a spus David Saranga pentru Agerpres.
Thrilled to have arrived to Romania 🇷🇴 to start my new mission representing the State of Israel 🇮🇱! Take a look 👀 at my first message in Romanian. pic.twitter.com/F7EMD6KISS
— 🇮🇱 Reuven Azar (@ReuvenAzar) August 11, 2022