Top 10 teorii ciudate despre „Viața de Apoi”
Majoritatea oamenilor se tem de moarte deoarece le este frică de necunoscut.
Nimeni nu știe, cu exactitate, ce se întâmplă cu sufletul unui om după ce trupul său trece în neființă. Oare chiar mergem în Rai, iad sau ne vom reîncarna sub altă formă? Sau e final de drum și nu este nimic la capătul tunelului?
În funcție de anumite religii sau convingeri, oamenii au dat naștere unor teorii ciudate legate de `Viața de Apoi`. Unele sunt mai greu de crezut decât altele, dar oferă o oarecare alinare oamenilor care se tem de moarte.
Hai să aflăm care sunt cele 10 teorii bizare despre ceea ce s-ar întâmpla după ce murim!
Teoria universului paralel
Este unul din subiectele principale pe care multe filme SF sau benzi desenate îl tratează. Dar oare este sau nu real? Conform teoriei universului paralel, după ce murim ajungem să trăim în același univers din care am venit. Singurul lucru diferit este că vom face parte din alt spațiu și timp.
Teoria „locului bun”
Este ideea care ni se prezintă în serialul „The Good Place”, de pe Netflix. Dacă nu l-ați văzut, vi-l recomandăm, merită. Această teorie susține că aici sufletele intră accidental și își găsesc jumătatea pe care au căutat-o pe Pământ toată viața. Aici totul este roz și frumos la prima vedere, sufletele au tot ce le trebuie și trăiesc într-o societate idilică. Dar după cum veți aprofunda și în serial, locul e fix opusul a ceea ce sufletele credeau.
Teoria paranormală
Este ceea ce veți vedea de fiecare dată când veți privi un film de groază. Este teoria conform căreia, după moarte, fiecare suflet rămâne pe Pământ. Energia lor este uneori simțită de rude și poate să fie benefică sau malefică. Fantomele lor sunt reprezentate de îngeri sau poltergeist, în concepția rudelor care intră în contact cu entitățile. Adepții teoriei paranormale cred că există oameni înzestrați care pot comunica cu spiritele celor morți.
Teoria vieții infinite
Este unică în acest top alcătuit de Stars Insider. Conform ei, oamenii care mor renasc imediat. Sufletul lor se reîntoarce pe pământ unde se reîncarnează fără să aibă, în schimb, vreo amintire despre viața anterioară. Spre deosebire de alte teorii, aceasta susține că orice suflet va reveni pe pământ ori de câte ori este nevoie.
Teoria budistă
Aceasta este o teorie larg cunoscută în toată lumea și nu mai este un secret deja că budiștii cred în reîncarnare după moartea trupului. Diferența este că aici, un suflet care a părăsit un trup de om normal poate renaște apoi sub formă de zeu, semizeu, animal, fantomă sau iar în om.
Teoria creștină
Este teoria larg răspândită în țările în care oameni sunt creștini. Aceștia cred în existența Raiului și a iadului, fiecare suflet ajungând după moartea trupului unde faptele din timpul vieții l-au plasat. Dacă un om este bun și ascultă cuvântul Domnului, va ajunge în Rai și va sta la dreapta lui. Dacă omul trăiește în păcat și îl reneagă pe Dumnezeu, acesta va ajunge în iad unde va plăti tot ce a comis rău în timpul vieții sale de pe pământ.
Teoria lui Platon
Filozoful Greciei antice și fondatorul Academiei din Atena avea și el o teorie despre „Viața de Apoi”. Platon credea că lumea fizică ne limitează cunoștințele, la fiecare om în parte. După moartea corpului fizic, sufletul ar fi trecut la o viață nouă care este mai completă decât cea anterioară. Conform celor crezute de el, sufletele își descoperă adevărata existență abia după moarte.
Teoria egocentrică
Este teoria potrivită pentru toate persoanele care cred că ele sunt centrul universului. Aceasta este complet diferită de tot ceea ce ai auzit până acum! Conform ei, Universul începe în momentul în care tu te-ai născut și se termină în momentul în care tu ai murit. Simplu, nu?
Teoria nihilistă
Această teorie susține că toate valorile sunt nefondate și lipsite de sens. Cum nihilismul spune că viața este un nimic, ce credeți că poate spune și despre „Viața de Apoi”? Exact! Abordarea morții este la fel de simplă ca a vieții: nu există nimic după ea pentru că este un… nimic!
Teoria simulării
Ai avut impresia la viața ta că totul este programat? Dacă da, de ce nu ar fi și moartea un eveniment programat? Este ideea pe care o veți regăsi în seria filmelor Matrix. Teoria simulării susține că viețile noastre sunt date dintr-o matrice, un joc video al unei ființe superioare. Acesta e cea care știe adevărul și decide cursul vieții pe Pământ.