Igor Dodon o amenință pe Maia Sandu cu alegeri prezidențiale în Rep. Moldova. Decizia despre gazele rusești l-a înfuriat teribil
Republica Moldova se gândește să reducă dependenţa de gazele ruseşti, dacă gigantul Gazprom ar scădea livrările, a spus, marţi, vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi al Dezvoltării regionale. Potrivit guvernului de la Chișinău, lumea trebuie să învețe să economisească. Fostul președinte Igor Dodon, aliat al Rusiei, a reacționat la afirmația lui Spînu, amenințând cu alegeri anticipate.
Republica Moldova vrea să reducă dependența de gazele Rusiei
În pofida riscurilor de sistare a livrărilor de gaze rusești, consumatorii casnici din Republica Moldova vor avea căldură în această iarnă, susține Andrei Spînu. Afirmația oficialului este întărită de faptul că autorităţile dau asigurări că există suficiente rezerve financiare pentru a putea face faţă unor situaţii extreme, precum cea de mai sus. De asemenea, guvernul de la Chișinău menționează că există şi surse alternative de procurare a gazelor naturale. Totuși, conducerea îşi propune o reducere voluntară de minim 15% din consumul de gaze în Republica Moldova.
„Trebuie să învăţăm cum să economisim. Credem că Republica Moldova poate economisi 15% din consumul său de gaze, la fel ca ţările Uniunii Europene”, a explicat vicepremierul, adăugând că guvernul moldovean se pregăteşte pentru diverse scenarii, inclusiv oprirea completă a furnizării de gaze de către Gazprom.
În opinia lui Andrei Spînu, o bună alternativă pentru gazele naturale o reprezintă păcura, care ar putea fi livrată de România. Datele arată că țara de peste Prut ar avea nevoie de 216.000 de tone de păcură pentru octombrie 2022-aprilie 2023.
Igor Dodon lansează amenințări dure
În acest context, fostul preşedinte al Rep. Moldova, Igor Dodon, care se află în arest la domiciliu pentru trădare şi corupţie, a transmis că Maia Sandu sau premierul Natalia Gavriliţă trebuie să plece de urgenţă la Moscova, ca să negocieze un nou contract la gaze. În caz contrar, ameninţă actuala guvernare cu alegeri prezidenţiale şi parlamentare anticipate.
„În august, o lună de vară, Republica Moldova va plăti un preţ record pentru gazele naturale de aproape 1.459 de dolari pe mia de metri cubi. Transformat în tarif pentru consumatorii casnici, acesta va sări mult peste 30 de lei pentru un metru cub de gaze. Preşedintele Maia Sandu sau premierul Natalia Gavriliţă să lase orgoliul şi să plece de urgenţă la Moscova, să comunice pentru a găsi o înţelegere pentru un preţ mult mai mic la gazele naturale. Aşa cum o fac în aceste zile liderii Ungariei, ţară membră a Uniunii Europene şi care cumpără gazele ruseşti la un preţ mult mai mic decât ţara noastră. Avem nevoie de un contract la fel cum are, de exemplu, Serbia, care achită acum 350 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze. Iar Armenia, care este membră a Uniunii Eurasiatice, plăteşte şi mai puţin”, a subliniat Dodon.
Prorusul vede o singură alternativă
Dacă guvernul de la Chișinău nu ia măsuri, aliatul lui Vladimir Putin susține că „poporul are o singură alternativă: să scape cât mai repede de această conducere dezastruoasă a ţării”. Igor Dodon, care a pierdut alegerile prezidenţiale în noiembrie 2020, este investigat în patru dosare penale şi riscă ani grei de închisoare.