02 aug. 2022 | 07:31

Codul Rutier 2022 – amenda usturătoare pentru un pic de neglijență în trafic: cât plătești dacă îți uiți permisul de șoferi

ACTUALITATE
Codul Rutier 2022 - amenda usturătoare pentru un pic de neglijență în trafic: cât plătești dacă îți uiți permisul de șoferi

Nimic nu este mai ușor decât să îți uiți permisul de conducere acasă sau, din cauza neatenției, să omiți faptul că circuli pe drumurile publice cu un carnet de șoferi expirat. Din păcate, un astfel de gest te costă scump sau foarte scump.

Articolul 101 din Codul Rutier este cel care tratează situația în care circuli cu mașina având permisul auto expirat sau fără permis auto la tine. Gestul este o contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III – a de sancțiuni. Asta se traduce, conform articolului 98 din OUG nr.195/2002 (Codul Rutier), în 6 – 8 puncte de amendă.

Cât te costă dacă nu ai carnetul de șoferi la tine sau este expirat

Șoferii care sunt prinși de polițiști în trafic atunci când au permisul de conducere expirat trebuie să plătească o amendă de 6 – 8 puncte, între 870 și 1160 de lei. Șoferii care nu pot prezenta polițiștilor permisul de conducere pe care îl dețin, riscă și ei amenzi. Nu contează dacă l-au uitat acasă sau l-au pierdut.

Codul Rutier din România prevede că refuzul înmânării actului de identitate, permisului de conducere, certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, a celorlalte documente prevăzute de lege, la cererea polițistului rutier, precum și refuzul de a permite verificarea vehiculului se sancționează cu aplicarea a 4 puncte de penalizare. Este important de reținut că legea nu face distincția între refuz de arăta actele și de nu le avea la tine. Amenzile sunt aceleași.

Practic, vorbim de nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele mai sus menționate, gest care se traduce printr-o contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a treia de sancțiuni. Din nou, vorbim de o valoarea financiară între 6 și 8 puncte-amendă, care, în 2022, înseamnă o valoare de achitat între 870 și 1160 de lei, în funcție de decizia agentului de circulație constatator. În final, este foarte important să nu ieși din casă fără să-ți verifici actele, atât dacă există, cât și dacă au expirat.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele