Primul avion supersonic după Concorde pentru pasageri: zboruri la viteze amețitoare, lansare “în curând”
De la New York la Londra în puțin peste 3 ore?
Compania aeriană Boom Supersonic a dezvăluit cel mai recent design al aeronavei sale Overture, despre care spune că ar putea deveni primul avion de linie supersonic durabil din punct de vedere economic și ecologic din lume. Dacă proiectul lor reușește să decoleze, atunci ar avea potențialul de a zbura de la New York la Londra în doar trei ore și jumătate.
Cel mai recent aspect al avionului Overture a fost dezvăluit la Farnborough International Airshow din Marea Britanie la începutul acestei săptămâni. Avionul nu a fost încă construit, dar echipa spune că designul lor reînnoit este punctul culminant a milioane de ore de proiecte software simulate, cinci teste în tunel de vânt și zeci de evaluări.
Overture intenționează să transporte între 65 și 80 de pasageri cu o viteză de două ori mai mare decât a avioanelor comerciale de astăzi. Prin cele patru motoare și prin designul foarte aerodinamic, avionul ar putea, teoretic, să zboare la Mach 1,7 deasupra apei și puțin sub Mach 1 deasupra uscatului.
Aceasta nu este departe de viteza medie de croazieră de Mach 2,02 atinsă de Concorde, avionul supersonic de pasageri care a efectuat zboruri comerciale din 1976 până în octombrie 2003. În cele din urmă, Concorde a fost retras din cauza costurilor ridicate, a cererii scăzute și o serie de accidente de mare profil.
Era zborurilor supersonice
Spre deosebire de Concorde, aeronava Overture a fost proiectată având în vedere mediul înconjurător. Boom spune că întregul proiect este conceput pentru a produce carbon net zero și că avioanele vor funcționa cu combustibili de aviație 100% durabili.
„Aviația nu a cunoscut un salt uriaș de zeci de ani”, a declarat Blake Scholl, fondat și CEO al Boom, într-un comunicat. „Uverture este revoluționar în designul său și va schimba fundamental modul în care gândim distanța.”
„Timpul este un avantaj strategic în scenariile cu consecințe mari, de la evacuări de urgență până la răspunsul la dezastre”, a adăugat Scholl. „Această colaborare dintre Boom și Northrop Grumman deblochează potențialul Overture de a oferi SUA și aliaților noștri o capacitate de mare viteză de neegalat atunci când și unde este cel mai necesar.”
La începutul acestui an, Boom a reușit să obțină o finanțare de 60 de milioane de dolari printr-un parteneriat strategic de trei ani cu US Air Force.
Acum vine partea grea: extinderea și construirea obiectului. Pentru următorul pas, Boom va pune cap la cap „pasărea de fier”, o structură scheletică în formă de avion făcută din oțel, de aproximativ 60 de metri lungime și 30 de metri lățime, care va fi folosită pentru teste.
Compania speră să înceapă producția de avioane în 2024 la Overture Superfactory din Greensboro, Carolina de Nord.