22 iul. 2022 | 20:07

Putin adaugă alte cinci țări din Europa pe lista „statelor neprietenoase”

ULTIMA ORĂ
Putin adaugă alte cinci țări din Europa pe lista „statelor neprietenoase”

Federația Rusă a adăugat Croația, Danemarca, Grecia, Slovacia și Slovenia pe lista țărilor care „desfășoară acțiuni neprietenoase față de companiile și cetățenii ruși”. O declarație a guvernului de la Moscova spune că prim-ministrul Mihail Mișustin a semnat ordinul vineri, 22 iulie. Potrivit serviciului de presă guvernamental, ambasadele țărilor menționate vor trebui acum să limiteze personalul diplomatic.

Guvernul de la Moscova a extins lista „țărilor neprietenoase”. Lovitură pentru Croația, Danemarca, Grecia, Slovacia și Slovenia

Guvernul de la Moscova a actualizat lista statelor străine care comit acțiuni neprietenoase împotriva misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei în străinătate. Grecia, Danemarca, Slovenia, Croația și Slovacia sunt cele mai recente țări adăugate. Legea a fost adoptată pentru implementarea Decretului prezidențial nr. 243 din 23 aprilie 2021 „cu privire la aplicarea măsurilor de influențare (contra) acțiunilor neprietenoase ale statelor străine”.

Lista aprobată de Vladimir Putin limitează numărul de persoane pe care reprezentanţele diplomatice afectate de măsură le pot angaja în Rusia. Astfel, Grecia va putea să recruteze până la 34 de persoane, ambasada Danemarcei – până la 20, iar Slovacia are voie până la 16, în timp ce Slovenia şi Croaţia nu vor putea recruta personal pe teritoriul rus, pentru misiunile lor diplomatice şi consulare.

„Grecia nu poate avea mai mult de 34 de angajați, Danemarca – 20 și Slovacia – 16. Slovenia și Croația nu vor avea voie să angajeze [cetățeni ruși ca] pentru misiunile lor diplomatice și consulare”, a explicat Moscova.

Cine sunt „dușmanii” Rusiei

La începutul lunii martie, la doar câteva zile după ce Vladimir Putin a ordonat invazia Ucrainei, care a fost condamnată de Occident și de multe alte țări, liderul de la Kremlin a cerut guvernului să creeze un registru al „națiunilor neprietenoase”. Lista include SUA, Canada, Marea Britanie, Ucraina, Australia, Singapore, Japonia, Noua Zeelandă, Taiwan, Micronezia, Muntenegru, Albania, Elveția, Andorra, Coreea de Sud, Lichtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Republica Cehă și Macedonia de Nord.

„Lista aprobată de guvern nu este definitivă şi poate fi extinsă, având în vedere acţiunile ostile în curs de desfăşurare ale statelor străine împotriva misiunilor ruseşti din străinătate”, au motivat oamenii lui Putin.

Adoptarea acestor restricţii, care includ interdicţia totală de a angaja persoane din Rusia, este prevăzută în decretul semnat de președintele Putin la 23 aprilie, ce face referire la măsurile de răspuns împotriva „ţărilor neprietenoase”.

Anterior, Putin anunțase că Rusia va transfera în ruble plățile pentru livrările de gaz, măsură luată împotriva țărilor „neprietenoase”. Liderul de la Kremlin a explicat această inovație prin faptul că „Occidentul nu mai este de încredere”, după adoptarea sancțiunilor și că „nu are sens ca Rusia să furnizeze bunuri și să primească mărfuri în moneda euro”.