Lungimea unei zile oscilează la fiecare șase ani: în sfârșit, putem ști de ce

Modul în care ne gândim la centrul planetei noastre ar putea avea nevoie de o actualizare serioasă. Noi dovezi sugerează că, în loc să se rotească în mod constant mai repede decât rotația Pământului, nucleul interior solid oscilează – învârtindu-se mai întâi într-o direcție în raport cu suprafața de deasupra, apoi în cealaltă, schimbându-și direcția la fiecare șase ani. Iată ce înseamnă asta pentru lungimea unei zile.

Acest lucru nu numai că are implicații pentru înțelegerea noastră a funcționării interioare a lumii noastre, ci poate explica clar și un mister care i-a interesat pe oamenii de știință de ceva timp: o variație oscilantă a duratei zilei Pământului, cu o perioadă de 5,8 ani, se arată în studiu.

„Din descoperirile noastre, putem vedea modificări ale suprafeței Pământului în comparație cu nucleul său interior, așa cum au afirmat oamenii timp de 20 de ani”, a declarat geofizicianul John E. Vidale de la Universitatea din California de Sud, Los Angeles (UCLA).

„Cu toate acestea, ultimele noastre observații arată că nucleul interior s-a învârtit puțin mai lent între 1969-71 și apoi s-a mutat în cealaltă direcție din 1971-74. De asemenea, observăm că lungimea unei zile a crescut și s-a micșorat așa cum s-ar fi prezis. Coincidența celor două observații fac din oscilație interpretarea probabilă”.

Deși înțelegerea noastră asupra nucleului Pământului s-a dezvoltat mult în ultimele decenii, sunt încă multe pe care nu le știm. Nu putem să mergem acolo și să aruncăm o privire la el. Tot ceea ce știm am adunat din observații indirecte, cum ar fi undele seismice care se propagă.

Lungimea unei zile este afectată de centrul Pământului

Dar acesta este încă un instrument foarte eficient. Oamenii de știință au reușit să constate că nucleul interior al Pământului este probabil o minge fierbinte și densă de fier solid, cu o lungime de aproximativ 2.440 de kilometri (1.516 mile), puțin mai mare decât dimensiunea lui Pluto. Dovezile sugerează, de asemenea, că demonstrează suprarotație, rotindu-se mai repede decât Pământul însuși.

Alături de cine își petrece Alexia Eram Crăciunul după despărțirea de Mario Fresh. A luat o decizie importantă în privința hainelor: „De sărbători”

Șoferul care a lovit doi polițiști cu mașina e fostul soț al unei vedete PRO TV. Ar fi consumat alcool și alte substanțe interzise înainte să se urce la volan

Cercetătorii au detaliat pentru prima dată acest fenomen în 1996, cu o rată de superrotație estimată la un grad pe an. Vidale și colegul său, Wei Wang, tot de la UCLA, au revizuit ulterior rata la 0,29 grade pe an, folosind date din testele nucleare subterane efectuate la locul de testare rus Novaya Zemlya, în anii 1970.

În noua cercetare, s-au întors în timp, adăugând două teste efectuate sub insula Amchitka în 1971 și 1969. Și asta a dezvăluit ceva ciudat. Datele au sugerat că, în loc să se superroteze, nucleul interior al Pământului se subrota – adică se învârtea mai lent decât rotația Pământului, cu aproximativ 0,1 grade pe an.

Acest lucru, au spus cercetătorii, a fost în concordanță cu oscilația. Când se află în plină desfășurare, miezul interior se suprarotește, dar apoi încetinește înainte de a accelera din nou. Asta explică durata unei zile.

„Ideea că miezul interior oscilează a fost un model care exista, dar comunitatea a fost împărțită dacă era viabil”, a spus Vidale.

„Ne așteptam să vedem aceeași direcție și viteză de rotație în perechea anterioară de teste atomice, dar în schimb am văzut opusul. Am fost destul de surprinși să descoperim că se mișcă în cealaltă direcție”.

Periodicitatea de șase ani a oscilației se potrivește perfect cu alte oscilații pentru care nu avem o explicație confirmată.

Zilele Pământului suferă, de asemenea, variații de timp de plus sau minus 0,2 secunde la fiecare șase ani sau cam așa ceva, iar câmpul magnetic al Pământului, de asemenea, oscilează cu o perioadă de șase ani. În amplitudine și fază, ele se potrivesc cu periodicitatea modelului Vidale și Wang derivat pentru oscilațiile nucleului interior al Pământului.

Toate acestea înseamnă că va fi nevoie de mai multe date pentru a dezlega, ceea ce ar putea fi dificil. Instalația care a înregistrat datele din testele nucleare, Large Aperture Seismic Array a US Air Force, s-a închis în 1978, iar testele nucleare subterane nu sunt nici pe departe la fel de prolifice ca înainte.

Dar progresele suplimentare în tehnologia senzorilor ar putea însemna că datele detaliate necesare pentru a sonda nucleul interior al Pământului nu sunt atât de departe în viitor. Rezultatele de până acum oferă un indiciu tentant că interiorul Pământului este puțin mai complex decât știam.