Avocatul care a făcut o țară întreagă să râdă și a inspirat o generație de români: Birlic ”a ratat” actoria de 6 ori, și-a tocat toţi banii la Cannes

Grigore Vasiliu Birlic a fost omul care a făcut o țară întreagă să râdă. Află întreaga poveste a apogeului actorului, dar și cum a fost respins de șase ori la Teatru și cum a pierdut bani la Cannes.

Radu Beligan vorbea despre Birlic ca fiind un „geniul al comediei, al umorului românesc”. Acest nume este un cuvânt care provine din turcă și care reprezintă asul din mânecă. Acesta l-a primit în momentul în care a jucat în piesa cu același nume, interpretând rolul lui Costache Perjoiu, zis Birlic.

Chiar dacă scriitorul Eugen Dumitriu spunea despre Grigore Vasiliu că se bănuia că va ajunge un „actor de mare talent”, cel din urmă nu s-a visat în copilărie să devină un star de cinema, ci un clovn de circ. În adolescență a început să fie atras de actorie, însă familia l-a împiedicat să urmeze acest drum.

Astfel, acesta s-a înscris la Facultatea de Drept din Cernăuți. În timp ce pregătea lucrarea de licență, făcea figurație la Teatrul Național din Cernăuți unde a reușit să cucerească publicul în mod iremediabil. Ulterior, a dat la Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuți și nu o dată, ci de șapte ori.

Cât plătești dacă folosești aerul condiționat pentru a te încălzi iarna? Cum îți afectează factura

Când se aprind luminițele de Crăciun în București în 2024

In ciuda defectului sau de vorbire, Birlic a reusit sa cucereasca inimile spectatorilor

Ultima dată a fost cu noroc, însă anterior era respins de fiecare dată din cauza defectului de vorbire, acel defect care în ochii publicului era farmecul lui, de fapt. În anul 1933 s-a mutat la Conservatorul din București, iar aici a avut un real succes, primind numeroase roluri în comediile Teatrului Vesel. Tot aici a primit și porecla Birlic.

„Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale. Era un om mărunţel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei feţe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristeţe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era însăşi esenţa artei lui. El juca precum un echilibrist care merge pe-o sârmă, atent să ţină această cumpănă fragilă între tragic şi comic(…)”, spunea Radu Beligan despre Birlic.

Cu toate că debutase în cinematografe în anul 1934, Birlic a început să devină cunoscut abia în anii ’50. Apogeul carierei sale a avut loc în momentul când a defilat pe covorul roșu al Festivalului Internațional de Film de la Cannes în anul 1960, atunci când filmul „Telegrame” era nominalizat la Palme d’Or.

Actorul care a făcut o țară întreagă să râdă a pierdut bani la Cannes

Coregizorul acestei pelicule, alături de Aurel Miheleș a fost Gheorghe Naghi, care a povestit despre aventurile lui Birlic de pe Croazetă.

„Eu n-am însoţit filmul la Cannes, lucram deja la «Bădăranii». Din câte îmi amintesc, sper să nu greşesc, alături de Grigore Vasiliu-Birlic, interpretul rolului principal, au mai fost acolo Mihnea Gheorghiu, Ioan Grigorescu şi George Macovescu, din partea cinematografiei. Filmul a avut un succes teribil, chiar dacă n-a luat premiu, iar Birlic s-a comportat precum vedetele de astăzi.

Nu s-a putut abţine şi, fiind un mare amator de ruletă, a fost nelipsit din cazino în fiecare seară. Şi-a tocat acolo toţi bănuţii. A trebuit să-i trimitem ceva parale, ca să-şi salveze onoarea. S-a întors lefter! Bine, avea el de unde, nu trebuie să-l plângem! Aşa era Birlic, de neoprit şi pe scenă, şi în viaţă!“, povestea acesta.

Birllic a participat la Festivalul de Film de la Cannes

Celebrul actor a murit în anul 1970, la vârsta de 65 de ani, în București. Înainte de a muri, Vasiliu Birlic a fost internat în spital de către Radu Beligan, după cum a povestit el însuși în cartea autobiografică.

„L-am văzut pe Grigore Vasiliu-Birlic la spital, pe patul de suferinţă, puţin înainte de a pieri. Faţa, tot mai puţină, căpătase culoarea humei, iar ochii aveau o strălucire stinsă. Neputând accepta prezentul, convertise trecutul şi viitorul în prezente: evoca ostenit amintiri, încropea vagi proiecte. L-am încurajat, jucându-i cât am putut mai bine comedia optimismului.

Dar Birlic, care era un actor înnăscut, care ghicea din instinct toate trucurile meseriei, care ştia să plângă fără lacrimi, stârnind hazul publicului, nu m-a crezut. S-a mărginit să-mi mulţumească pentru reprezentaţie, reîntorcându-se între spaimele sale, recăzând în direcţia propriei lui singurătăţi.

Puţin timp după aceea, sub efectele maladiei, a vrut să creadă şi să accepte iluzia. S-a agăţat de minciunile pe care i le spusesem, le-a asociat cu cele oferite de cei apropiaţi lui, pândind o presupusă şi imposibilă ameliorare.

Când acest profesionist al veseliei, care ne făcea să râdem ca nimeni altul de naivitatea, de stupiditatea, de mărginirea ori de nostalgiile nelecuite ale omului ne-a părăsit, am avut sentimentul că unele dintre chipurile sub care ni s-a înfăţişat tuturora – bucuria – vor rămâne totdeauna legate pentru mine de obrazul acela concentrat asupra chinului, istovit de durere”.