Antarctica, așa cum nu ai văzut-o niciodată: premiera care a fost imposibilă până acum
Oamenii de știință au publicat o hartă care arată fundul Oceanului de Sud cu noi detalii, care nu erau cunoscute până acum, despre Antarctica.
Noile imagini, generate din datele sonarului, ce au avut nevoie de ani de zile ca să fie colectate, arată canioane, creste și munți adânci sub apa unuia dintre polii Pământului. Harta a fost publicată marți în jurnalul aferent studiului și face parte din proiectul Seabed 2030 al fundației Nippon Foundation General Bathymetric Chart of the Oceans (GEBCO), care își propune să cartografieze întregul fund oceanic până în 2030.
Antarctica își dezvăluie secretele, pas cu pas
Până în prezent, un procent de aproximativ 21% din fundurile oceanelor lumii au fost cartografiate cu precizie până acum, a spus fundația.
„Harta este cu atât mai importantă, cu cât oferă cele mai precise cunoștințe despre forma fundului mării”, a declarat Boris Dorschel, autorul principal al lucrării, pentru Insider, într-un e-mail.
Dorschel este un om de știință cu o vastă experiență, de la Institutul Alfred Wegener Centrul Helmholtz pentru Cercetări Polare și Marine din Germania, dar și șeful proiectului 2030 al centrului regional Oceanul de Sud, din Antactica.
„Este o extensie vizuală a lumii terestre pe care care acum o putem cunoaște. Putem vedea canioane, canale și munți în detaliu în multe locuri”, a mai spus Dorschel.
Harta a fost desenată prin compilarea măsurătorilor efectuate de navele care navighează în apele din jurul Antarcticii, o practică numită batimetrie. Aceasta oferă informații esențiale care pot îmbunătăți viziunea privind schimbările climatice, oferind informații solide despre modul în care se mișcă oceanele lumii.
Forma fundului mării schimbă modul în care apa oceanului se amestecă și, prin urmare, temperatura acesteia, influențând la rândul său temperaturile din întreaga lume.
„O cartografiere mai bună ar putea ajuta, de asemenea, eforturile de conservare a vieții marine”, scrie BBC. „Peștii și alte animale tind să se adună în jurul munților subacvatici, așa că, știind unde sunt aceștia, îi poate ajuta pe oameni să găsească zonele potrivite pentru conservare”, se mai arată în studiu.
„Personal, nu mă pot opri din a privi această hartă și să mă bucur de priveliște”, a mai spus, de asemenea, Dorschel, liderul proiectului care se află în plină desfășurare în Antarctica.