În timp ce românii se plâng de sărăcie, străinii pompează bani grei în țară, cu gândul la profit
Pe fondul scumpirilor din ultimele luni și a deteriorării puterii de cumpărare, viața de zi cu zi și asigurarea traiului au devenit provocări uriașe pentru mulți români. Aceștia acuză faptul că ajuns în sapă de lemn. În paralel, țara noastră nu e văzută nici pe departe așa de investitorii străini.
Aceștia par să aibă încredere în economia românească și consideră că e un mediu prielnic pentru a desfășura afaceri și a face profit. Extragem aceste concluzii analizând cifrele pe care ni le pune la dispoziție Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
Străinii deschid la noi firme pe bandă rulantă
Instituția precizează că numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate în România a crescut, în primele patru luni din 2022. Se observă o evoluție semnificativă, cu 27,8%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, respectiv ajungându-se 2.186 de unităţi. Numai în luna aprilie, de exemplu, au fost înmatriculate 546 de firme cu participare străină la capitalul social.
La finele lunii aprilie 2022, în România existau 239.033 societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris se situa la nu mai puțin de 66,42 de miliarde de dolari.
Orice specialist în economie știe faptul că o creștere a firmelor cu capital străin într-o țară semnifică faptul că investitorii nu consideră că economia noastră este în pericol. De altfel, sunt semnale și pe zona de fiscalitate. Nimeni nu vrea să-și riște banii într-o zonă lipsită de predictibilitate fiscală. Totuși, situația-n țară nu este chiar roz, o recunosc chiar înalți oficiali români, însă se pare că, făcând poate o medie a tuturor factorilor, investitorii au motive să fie optimiști, mai ales că în această perioadă toate economiile lumii sunt tulburate.
Se pare că italienii sunt cei mai mari investitori străini în țara noastră, în timp ce poziția a doua e ocupată de olandezi. Ca referință, în cazul italienilor vorbim despre 50.960 de societăți, cu un capital subscris de 3,983 de miliarde de dolari.
Pe de alta parte, alte analize indică problemele mediului de afaceri autohton. Se pare că numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 8,12% în primele patru luni din 2022, spre deosebire de perioada similară din 2021. 2.171 de insolvenţe la nivel național avem pe această perioadă de referință.