Au început condamnările soldaților ruși pentru crime de război. Ce pedepse au primit cei care au bombardat o școală
Ucrainenii continuă cu condamnarea soldaților ruși. Un tribunal a condamnat încă doi oameni de-ai lui Putin, care au primit 11 ani și jumătate de închisoare.
Ucraina, decizie pentru soldații ruși. Încă două condamnări pentru oamenii lui Putin
Este a doua decizie dată de autoritățile ucrainene pentru crime de război dat de la începutul invaziei Rusiei în februarie.
„Vinovația lui Bobikin și Ivanov a fost dovedită pe deplin”, a spus judecătorul Evhen Bolybok.
Cei doi au recunoscut săptămâna trecută că fac parte dintr-o unitate de artilerie care a atacat regiunea Harkov din regiunea Belgorod din Rusia.
Obuzul a făcut praf o unitate de învățământ din orașul Derhachi, dar nu a provocat victime, au spus procurorii.
Cei doi condamnați au fost etichetați ca șofer de artilerie și tunar, iar aceștia au fost prinși după ce au trecut granița.
Judecătorii au solicitat instanței să-i închidă pe militari ruși pentru 12 ani, în timp ce apărarea a cerut clemență, spunând că cei doi militari au urmat ordinele și s-au pocăit.
Bilanţul, după trei luni de război, a demonstrat că planul lui Putin pe care a încercat să-l resusciteze nu merge în direcția care trebuie: militarii ruşi nu au încetat să şocheze în toată această perioadă, atât prin modul deficitar în care au dus lupta, cât şi prin acel deja vestit comportament grotesc-abuziv faţă de civili, care a variat de la furturi de frigidere, până la crimele de război comise în zonele ocupate.
„Este un război cu totul iraţional, din perspectiva artei militare. Încalcă cele mai banale reguli de artă militară pe care le-au dezvoltat militarii şi strategii adevăraţi de-a lungul a mii de ani. Practic, aceste pierderi masive slăbesc foarte mult capacitatea de apărare a Federaţiei Ruse acolo unde este nevoie””, a declarat pentru digi24.ro, Hari Bucur-Marcu, expert internaţional în materie de politici de apărare.