După 15 mai, o să înceapă să-ți bată la ușă. Ce se întâmplă cu românii care nu s-au autorecenzat online
Valul de panică și îngrijorare semănat de știrile cu amenzi despre autorecenzare au dus la o serie de probleme pentru platforma online a statului român. În teorie, situația nu este nici pe departe atât de gravă.
”Obligatoriu până pe 15 mai, pentru toți românii”, așa sună multe dintre titlurile care fac trafic masiv în această perioadă. Materialele despre autorecenzare ascund însă printre rânduri un aspect foarte important. În cazul în care nu te poți autorecenza, nu ai acces la internet, nu ai timp pentru că platforma mai mult este picată decât online sau pur și simplu nu te pricepi, după 15 mai, cineva îți va bătea la ușă cu exact același scop. Practic, de săptămâna viitoare, începe recensământul în format tradițional, ”ca pe vremuri”, în cazul celor care nu au apucat să se autorecenzeze.
Românii, panicați de știri, din nou
Platforma pusă la punct de Institutul Național de Statistică pentru autorecenzare a fost mai mult picată în ultimele zile, decât online, din cauza unui val masiv de până la 200.000 de chestionare în 24 de ore. Cei mai mulți dintre ei au fost panicați de amenda de până la 3000 de lei vehiculată online și la TV. Acea amendă este însă destinată celor care refuză să participe la recensământ, online, dar și în momentul în care un cenzor îți bate la ușă.
„Noi am venit şi am făcut reglaje la platformă. În momentul în care am văzut că intrau peste 230.000 de chestionare într-o zi, am luat această decizie ca, pe parcursul a două-trei ore, eu sper că două-trei ore, să rezolvăm această problemă de calibrare”, a declarat, la mijlocul acestei săptămâni, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
În realitate, panica din online este foarte similară cu panica de la stațiile de alimentare cu carburant de acum câteva luni, complet nejustificată. După 15 mai, dacă nu te-ai autorecenzat, timp de două luni, recenzorii îți vor veni la ușă.