România votează împotriva Parlamentului European. Țara noastră se opune revizuirii tratatelor Uniunii Europene
Emmanuel Macron și Parlamentul European vor revizuirea tratatelor Uniunii Europene. România se opune însă aceste decizii și nu este singura. Încă 12 state vor ca reglementările să rămână neschimbate.
Macron vrea revizuirea tratatelor UE. Cum se poziționează țara noastră cu privire la această decizie
Nu mai puțin de 13 state, printre care și România, sunt împotriva unei operațiuni ce va declanșa schimbarea tratatelor europene. Inițiativa a fost lansată de Emmanuel Macron şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în dorința de a face Uniunea mai eficientă.
„Va trebui să ne reformăm textele, este evident. Una dintre căile acestei reforme este convocarea unei convenţii de revizuire a tratatelor. Este o propunere a Parlamentului European şi o aprob”, a declarat preşedintele francez.
Printre schimbări ar fi fost propuse conferirea unui drept de iniţiativă legislativă Parlamentului sau extinderea competenţelor UE în materie de apărare ori sănătate.
Ursula von der Leyen a susținut la rândul său că este de acord cu schimbarea tratatelor Uniunii Europene pentru eliminarea votului în unanimitate în decizii-cheie, „dacă va fi necesară”.
„Nu suntem în favoarea unor încercări imprudente şi premature de a lansa o astfel de procedură. Avem deja o Europă funcţională, aşa cum arată pandemia de Covid-19 şi răspunsul la invazia rusă a Ucrainei şi nu trebuie să ne grăbim să facem reforme instituţionale”, scriu aceste ţări într-un text postat luni pe Twitter .
Aproape jumătate dintre țările din totalul de 27 de țări din Uniunea Europenă au semnat această scrisoare. Suedia, alături de Polonia, România, Finlanda, Danemarca, Malta, Cehia, Slovenia, Bulgaria, Croaţia şi cele trei ţări baltice (Estonia, Letonia şi Lituania) sunt printre cele care au semnat.
Non-paper by Bulgaria, Croatia, the Czech Republic, Denmark, Estonia, Finland, Latvia, Lithuania, Malta, Poland, Romania, Slovenia, and Sweden on the outcome of and follow-up to the Conference on the Future of Europe pic.twitter.com/YMRd6SKcJI
— Sweden in EU (@SwedeninEU) May 9, 2022
Difuzarea scrisorii deschise a fost transmisă chiar în ziua manifestărilor de Ziua Europei.