Alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni. Trupele antitero verifică bagajele călătorilor
Ofițerii Serviciului Român de Informație intervin, vineri dimineață, pe o pistă a aeroportului Henri Coandă Otopeni. Din primele informații, pasagerii unei curse a companiei Lufthansa au fost deja coborâți din avion, iar trupele antitero verifică bagajele călătorilor. Aeronava cu destinația Munchen (Germania) trebuia să decoleze la ora 6:00, în această dimineață.
Alertă cu bombă pe Otopeni. SRI intervine
O alertă cu bombă la aeroportul Henri Coandă Otopeni a pus pe jar autorităţile. Prin numărul de urgență 112 s-a anunțat un dispozitiv exploziv la terminalul Plecări, în jurul orei 06:00. Aeronava urma să plece spre Munchen.
O aeronavă ce trebuia să decoleze la ora 6 AM de pe Aeroportul Henri Coandă, cu destinația Munchen, a fost oprită din cauza unei alerte cu bombă. Echipele antitero verifică avionul și bagajele pasagerilor, care așteaptă în autobuz.
Un apel la 112 a dat alarma
Potrivit SRI, în urma unui apel anonim la numărul unic de urgență 112, care amenința că la bordul unei aeronave ce trebuia să decoleze la ora 6.00 se află o bombă, s-a constituit o celulă de criză la nivelul Aeroportului Internațional Henri Coandă București. Toți pasagerii din avion au fost evacuați, iar pirotehniștii Brigăzii Antiteroriste din cadrul SRI efectuează cercetări.
„În urma unui apel anonim la 112 care ameninţa că la bordul unei aeronave care trebuia să decoleze la ora 06.00 se află o bombă, s-a constituit o celulă de criză la nivelul Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti. În cadrul acestei celule s-a stabilit evacuarea pasagerilor din aeronavă şi în acest moment pirotehniştii Brigazii Antiteroriste din cadrul SRI efectuează cercetări”, se arată în comunicatul transmis de autorităţi.
Celulă de criză la nivelul aeroportului
La fața locului se află specialiști din cadrul Serviciului Român de Informatii și polițiștii de la Transporturi Aeriene și Frontieră.
„În această dimineață, în jurul orei 06.00, Secția Regională de Poliție Transporturi București – Serviciul Poliție Transporturi Aeriene a fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, un avion care urma să decoleze de pe aeroportul Henri Coandă București va exploda.
S-a instituit o celulă de criză formată din specialiști din cadrul Serviciului Român de Informatii și polițiștii de la Transporturi Aeriene și Frontieră. În prezent, toți pasagerii din aeronavă sunt debarcați și verificați, precum și bagajele acestora, de către o echipă pirotehnică din cadrul Serviciului Român de Informații”, a anunțat Poliția Transporturi București.
Toți pasagerii au fost dați jos din avion
Cei 120 de pasageri au fost evacuați de urgență din aeronavă. În aceste condiții, pista cu numărul 2 de pe Otopeni este blocată. Cursa spre Munchen va fi reluată doar dacă specialiștii consideră că totul este în ordine și alarma a fost falsă.